Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore

Tipăreşte
Pe adresa unui neam

Nu ştiu unde mă culc şi cine sunt

oamenii-aceştia buni, ce-mi dau de toate

nici cum îi cheamă parcă n-am aflat

şi totuşi ne iubim pe nechemate.

 

Nu mă interesează dacă ei

participă la lupta sindicală,

nici fiii lor dacă au absolvit

cea mai măruntă sau mai mare şcoală.

 

De sunt catolici sau de sunt baptişti,

într-adevăr, aceasta îi priveşte,

nu sunt dator să ştiu ce funcţii au

dar mi-e de-ajuns că suflă româneşte.

 

Dosar de cadre n-am să fac la fraţi,

că tot ar fi o treabă inutilă,

eu ştiu atât: de fraţii mei mi-e drag,

mi-e grijă, mi-e ruşine şi mi-e milă.

 

Mi-nchipui doar o scenă de coşmar

şi mi-e de-ajuns să cred că este bine

de-a nu-mpărţi poporul meu în găşti,

în ranguri, în subrang şi în stupine.

 

Să fii pe-o stradă fără de lumini

şi să leşini acolo fără veste

şi-un om să te trezească din leşin

ce faci, l-întrebi de rang şi cine este?

 

Primeşti oferta lui de-a te salva,

sau îl respingi că nu-i cunoşti dosarul?

eu cred în neamul meu fără-ntrebări

şi îi accept şi dulcele şi-amarul.

 

Mă aflu-n casa unor oameni buni

ce nu îmi lasă sufletul să moară

şi de aceea am ca pe-un cadou

senzaţia că sunt la mine-n ţară.

 

Oriunde m-aş culca eu frică n-am

că vor veni ai mei să mă omoare,

cu-ncredere pun capul peste tot

în orice casă-ar fi, în fiecare.

 

Că ţara nu-i o sumă de averi

şi nici de lucruri dintr-o zestre-ntreagă,

ea e intimitatea unui neam,

e nu ce-avem, e ceea ce ne leagă.

 

Beau apă din fântâna dumnealor

şi nu mă tem că este otrăvită,

femeia mi-am luat-o din popor

spre-a fi egala mea, spre-a-mi fi iubită.

 

Eu nici de cei ce mă privesc chiorâş,

nu mă mai tem, că n-am de ce mă teme,

sunt nişte oameni necăjiţi şi ei

şi eu le sunt problemă-ntre probleme.

 

Nici mâine n-am să ştiu ce nume au

aceia care fuga mi-o repară

şi care m-au rugat să mă întorc

ca om din ţară pentr-un om din ţară.

 

Fântâna lor e şi fântâna mea,

pe noi nu ne pot despărţi notarii,

doar împreună ducem un destin

şi-i suportăm elanuri şi avarii.

 

Şi ca să-i pot recompensa măcar

pentru o noapte şi o zi, curate

aş vrea să fiu eu însumi anonim,

să li le pot restitui pe toate.

 

Adio, dragii mei necunoscuţi,

am să vă scriu la toamnă o scrisoare

pe-adresa ta, poporul meu frumos,

să-ţi spun şi ce mai e şi ce mă doare.

 

Iar dacă gazda mea ar fi de-acord

să nu ne spunem nici un fel de nume,

ci să păstrăm senzaţia de foc

că mai avem o patrie pe lume.