Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore

Tipăreşte
Nobilul viciu

Cetatea peste mine se răstoarnă,

În carnea mea îi simt într-una biciul,

De este vară sau de este iarnă,

Femeia este singurul meu viciu.

 

Nici nu mi-e teamă, nici nu-mi este silă

De tot ce împotrivă mi se-ntâmplă,

Orgolioasă, dreaptă sau umilă

Femeia-mi şade veşnic lângă tâmplă.

 

O simt ca vulpe, ori ca pe-o tanagră,

Dar cel mai drag îmi e acest exemplu,

Iubirea pentru-o tristă capra neagră

Din care am făcut răsfăţ şi templu.

 

Ştiu că mi-e viaţa scurtă, ştiu că moartea

În fiece femeie stă la pândă,

Dar fie de femei umplută cartea

De care viaţa lumii e flămândă.

 

Nu mi-au plăcut averi, nici vinuri bune

Şi n-am avut în rest nici un capriciu

Deşertăciune din deşertăciune

Femeia este singurul meu viciu.

 

Nu m-am bătut în târguri sau războaie,

N-am vrut să fiu imperator sub stele,

Femeia care nu se încovoaie,

Am înjugat-o nebuniei mele.

 

Şi am arat cu ea mereu pământul,

Şi-am semănat ogoare numeroase,

Nu i-am lăsat pe buze nici cuvântul

Ca pe-un metal am resorbit-o-n oase.

 

E-adevarat că am iubit pe una,

E-adevarat tot ceea ce se zice,

Am căutat-o prin neanţ cu luna

E-adevarat c-a fost Euridice.

 

E-adevarat că-n geamul meu caişii

N-aveau puterea nici un an să steie

Ca într-un joc de-absurde artificii

Şi creanga lor îmi mirosea femeie.

 

Motorul meu şi-al lumii de aceea,

Motorul meu cuminecat cu biciul,

A fost femeia şi-a rămas femeia,

Puterea mea şi singurul meu viciu.

 

Ea m-a condus, eu am condus-o-n lume?

Am fost mereu un cuplu în derivă,

Şi chiar de nu i-am dat nimic din nume

Trecând mereu, mi-a fost definitivă.

 

Iubirea mea nu a mişcat nici aştri

Şi nici pământul sub o-mbrăţişare,

Dar lance când a fost, cu ochi albaştri,

Simţeam că-n ochi privirea ei ma doare.

 

De n-avea rană, îi făceam eu rană,

Să-i pot iubi supremul sacrificiu,

În faţa ta, condiţie umană,

Femeia este singurul meu viciu.