Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore

Tipăreşte
Muntele fără apă

Abia trăim în muntele fără apă,

cu ochii căutând-o în zadar,

mereu e-n preajmă şi mereu ne scapă,

ascunsă de o umbră de stejar.

 

Şi fagii o mai ţin în rădăcină

şi se numeşte rouă-n zori de zi,

de năucirea ei ni-i setea plină

şi apă-n somn de frunţi vom regăsi.

 

Nici nu mai ştim de unde-atâta verde

când apa a fugit demult din munţi

şi-ntreaga uneltirea ei se pierde

sub scutul mort al brazilor cărunţi.

 

Când vine întunericul, când luna

pe toate pune tristul ei pustiu,

în văi, amăgitoare totdeauna,

ecourile dorul apei ştiu.

 

Dar nu e apă, ci spre zori transpiră

copacii tragici care o conţin,

Orfeu deschidratat, pe-o moartă liră,

Mai cântă despre ape care vin.

 

Ca despre un eveniment cât cerul,

şi ca despre un mit răzbunător,

ca despre lună, unde stă oierul,

aşa vorbim despre un biet izvor.

 

L-au nimerit după un colţ de stâncă,

se strecura aproape vinovat,

voia răspuns la zestrea lui adâncă…

Şi-astfel, cum l-au găsit, l-au şi captat.

 

Şi muntele e tot fără de apă,

deasupra, ochii cerului sunt mari,

când văd cum piatra, de căldură, crapă,

iar noi nu punem preţ pe fântânari.

 

Aşa încât ni se usucă lancea

şi câinii setoşi înnebunesc la stâni,

aici la Tarniţa, în munţii Vrancea,

de dor de apă, devenim fântâni.