Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore

Tipăreşte
Marş de alpinişti

Cu mâini însângerate

Şi tălpi incendiate,

Pe o potecă strâmtă din cele care nu-s,

Sătui de balta lumii,

Nebuni de libertate,

Trăim ciudata stare a drumului în sus.

 

Nu ne cunoaşte nimeni,

Nu ştim pe nimeni parcă,

Doar drumul ni se pare din carnea noastră scos,

Aşa cum ne şopteşte

Că n-o să ne întoarcă

Picioarele îl gustă, dar nu mai mergem jos.

 

Nu ştim nici unde duce,

Nici dacă ne mai ţine

Şi nu există totuşi plăceri mai mari ca el,

Fiinţa care-l calcă

E zdrenţuită bine

Şi nu există-n faţă dovezi de nici un fel.

 

Acesta-i însuşi drumul descinzător din Cale,

Civil şi melancolic, labil, şi fără rost,

Miracolul de taină al regăsirii sale,

Semn tutelar al vieţii

Ne este şi ne-a fost.

 

Ni-s gleznele umflate

Şi limfa plânge-n sânge,

De ultima privire se lasă ochii, goi,

Şi pasărea de pradă

Albite oase strânge

Din drumul care, iată, înţepeneşte-n noi.

 

Ne stă ca o sclipire de lanţuri împotrivă,

Chiar drumul ne refuză intenţia acum,

Dar dacă însuşi cerul ar merge în derivă

În sus prin silnicie noi tot am face drum.

 

Nimic nu ne mai place,

Nimic nu ne mai doare,

De nu se leagă totuşi de drumul fabulos,

Că noi murim iubindu-l, potecă despre care

Nu ştim dacă mai este sau ne-a urcat în os.

 

Cât va mai fi un munte

Şi-n josul lui o râpă,

Fiinţa noastră ştie şi crede neclintit

Că drumu-n sus nu poate nimic să-l întrerupă

Şi

Că pe el

Chiar munţii

Ei înşişi

Au pornit.