Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore

Tipăreşte
Iubiţi-vă pe tunuri

Mă voi feri ca de foc de pericolul

Că dragostea să devină

Obiect al meditaţiei,

Al speculaţiei,

Al filozofiei.

 

Ferească Dumnezeu

De acea dragoste retorică,

În stare să ucidă

Numai eroii

Pe scenele de scândură uscată.

 

Alt fel de dragoste am trăit eu

În zilele şi-n nopţile vieţii mele.

Am fost devorat,

De patimi reale,

Şi nici un regizor

Nu mi-a putut iscăli pieptul

Cu biata lui cerneală roşie,

De care s-au învrednicit toţi actorii.

 

Eu însumi am ceva teatral

În fiinţa mea.

Dar eu nu sânt actorul,

Eu nu sânt regizorul,

Eu sânt autorul

Tragediei pe care o joacă atâţia.

 

Adolescenţi şi adolescente

Se vor regăsi teatral

În poemele mele de dragoste

Pe care le restitui lumii

Ca pe-o boală de care voiesc să mă lepăd

Şi nu pot.

 

Căci nici o boală nu devine

Mai mică în tine

Dacă se molipsesc şi alţii de ea;

O, dragostea mea devastatoare,

Câţi tineri îşi vor face iluzia

Că-i poţi salva când te vor citi

În cuvintele mele.

 

Nu exista propriu-zis experienţa umană,

Nimic nu e valabil decât o singură dată,

Ca o seringă în vremea modernă.

Totul se aruncă după folosinţă,

Inclusiv dragostea unui poet

Citită în cărţile lui.

 

Nici Biblia nu foloseşte,

Nici Biblia n-are un conţinut exemplar,

Experienţa din Cântarea Cântărilor

Se pierde ca un proces verbal de şedinţă,

Nu e nimic de făcut,

Nu e nimic de ales

Din toate acele cuvinte,

Decât plăcerea estetică.

 

Eu simt autorul tragediei,

Eu declam împreună cu actorii,

Eu fac fibrilaţie la inimă odată cu regizorii,

Eu aplaud şi huidui împreună cu spectatorii,

Eu mă spânzur împreună cu administratorul teatrului

În acest final de veac

În care dragostea

A ajuns atât de prost vandabilă.

 

Se joaca, dragii mei,

Tragedia dragostei

În faţa scaunelor goale.

Murim şi nimeni nu se uită la noi,

Actorii turbează pe scândura goală

Şi poate că de-atâta singurătate

În sălile în care joacă

Ei încep să ia în serios

Rolurile din tragedia dragostei.

 

N-a fost chip să scap de aceste cuvinte,

A trebuit să vi le spun

Gelos pe Shakespeare,

Care a avut răbdarea

Să-şi omoare toţi eroii,

Ştiind

Că va fi absolvit de marea lui vină

Pentru că, între timp, oricum,

Toţi aveau să moară,

De moarte firească.

 

Dar eu sânt poet liric,

Eu încă n-am deprins învăţul

De-a pune la persoana a treia

Ceea ce devoră persoana întâi.

Şi de-atâtea ori am simţit nevoia

Să mă salvez cu un plural al majestăţii

Şi n-am putut şi unii dintre voi

Au numit, prosteşte,

Aceasta care mi s-a întâmplat,

Egoism.

 

Şi nici nu am blestemata

Răceală de cuget

A sefului de cadre

Care iubeşte-n taină,

În vreme ce acţionează

Cu dosare şi referinţe de tot felul

Împotriva tuturor iubirilor şi a tuturor celor

Care iubesc.

 

Dragostea mea are un aspect

Aproape clasic,

În romantismul ei

Desuet şi expresionist.

Iubesc

În numele tuturor umilinţelor,

Şi al tuturor aşa-ziselor fărădelegi pedepsite

De legi fără de lege.

 

Vai mie, autor de tragedii,

O s-ajung exemplar, o să se predea

Lecţii de literatură universală

Pe textele mele,

Biata autopsie,

Vinovată şi impudica autopsie,

Câţi din voi, care vă veţi supăra pe copii voştri

C-au luat note mici

La lecţia ,,Poezia lui Adrian Păunescu”,

N-aţi fi azi în stare

Să mă ucideţi

Pentru poezia de dragoste

La care nu copii voştri, ci voi aţi putea rămâne repetenţi.

 

Vă voi trece clasa,

Pe voi şi pe femeile voastre,

În faţa cărora îngenunchez

Pentru sfânta răbdare pe care o au cu noi

Şi pentru misterul care ne leagă.

Vă voi trece clasa, vă voi trece veacul,

Veţi supravieţui în poezia mea,

Şi poate mai mult în poezia mea de dragoste,

Care nu e reglementată

Prin hotărâre a Consiliului de Miniştri.

O, bieţii mei prieteni!

 

Scriu poezie de dragoste

Şi ştiu că n-am nici o şansă

În timpul vieţii mele.

Sânt făcut să par altceva,

Suport interdicţia de a vă fi unul din semeni,

Teatral uneori,

Pentru că-n clădirea teatrului nostru

A ascuns armata

Toată muniţia, toate drapelele.

Teatral uneori

Pentru că în oraşul nostru

Nu mai e loc nicăieri altundeva de poeţi

Întrucit primăria e plină de funcţionari.

 

Teatral, teatral, într-adevăr,

Şi rugându-vă,

Implorându-vă,

Ordonidu-vă:

Pace şi dragoste

Şi dacă sânt pe lume şi dragostea, şi pacea

Va fi şi Truda de-a le păstra.

Bucuraţi-vă că mai aveţi

Poeţi din acest os,

Păsări de această marcă,

Impulsuri în această direcţie.

Bucuraţi-vă, bucuraţi-vă, plângând,

Că în vreme ce voi mă credeaţi surghiunit

În sintaxa unei singure orientări,

Să lucrez ca orbetele

Pentru înfăţişarea voastră festivă,

Eu iubeam şi scriam

Poezie de dragoste.

 

Iar pe voi, fraţii mei tineri,

Pe voi, care mă veţi citi crezând

Că veţi avea ceva de învăţat din poezia mea de dragoste

Vă rog, nu pariaţi prea mult

Pe această iluzie.

 

Nimic nu se învaţă de la nimeni

Până când nu înveţi acel lucru

Din propria ta experienţă.

Voi mă veţi iubi

Abia după ce

Veţi ajunge-n situaţia mea.

 

Poezia mea nu e de dragoste, ea e dragoste,

Poezia mea de dragoste nu e iniţiere,

În versurile mele nu veţi găsi

Descrise somptuos

Poziţiile dragostei

Ca-n manualele de pornografie indiană

Sau chiar daneză.

O, nu. Toată poezia mea de dragoste

E o imensă vatră de cenuşă

La temelia unui rug

Ce arde încă.

Luaţi această carte-n mâini,

Această machetă a unui teatru tragic,

Iubirea e tragică.

Pentru că iubirea e moarte,

Iubirea e tragică

Pentru că actorii o rostesc cu suflarea tăiată,

Măreaţă cum e

În scriitura pe care au învăţat-o,

Dar abia aşteaptă să coboare

După ce şi-au îmbrăcat hainele de stradă

În fierbintea, urîtă, dar pasionata lor

Iubire de oameni.

În sala pe fiecare-l aşteapt-o femeie,

Undeva, la balcon, o fată pură plânge,

Când iubitul ei, actor la Teatrul municipal,

Se sărută pe scena cu o actriţă.

Vai, eterna contradicţie

Dintre artă şi viaţă !

 

Nu vă luaţi după spusele mele, ci după cele scrise

Citiţi cartea mea

Când viaţa v-a obosit de-ajuns într-o zi,

Eu nu am pretenţia să vă învăţ nimic,

N-am decât orgoliul de-a mă alătura

Cu toată cenuşa distrugerii mele

Cenuşilor voastre,

Căci fiecare dintre voi

E un cuplu

De la care ar putea începe

Iarăşi

Lumea.

 

Şi când veţi vedea

În faţa ochilor voştri arzând de iubire

Tunurile veacului pregătindu-se s-a-distrugă

Câmpiile şi fabricile,

Oamenii şi munţii,

Păsările şi peştii,

Bibliotecile şi spitalele,

Mormintele şi bisericile,

Nu pregetaţi, aruncaţi-vă hainele de pe voi,

Îmbrăţişaţi-vă, sărutaţi-vă,

Şi pentru că pământul e rece,

Iar tunurile care vor să-l distrugă sânt calde,

O, voi, tineri ai planetei mele

Convulsionata de-atâtea arme,

Sub ochii holbaţi ai armatelor,

Sfărmând ochelarii greţoşi ai generalilor,

Fără nici o ruşine,

În numele singurei religii care ne uneşte,

Credinţa în continuitatea speciei umane,

Iubiţi-vă,

Iubiţi-vă pe tunuri!

Concediaţi tunarii

Şi dezamorsaţi obuzele

Şi daţi-ne acest prim şi netrecător

Semn al păcii universale.

 

Iubiţi-vă,

Iubiţi-vă pe tunuri!

Iubiţi-vă până le veţi hodorogi,

Până le veţi scoate din funcţiune,

Iubiţi-vă aruncând din mâini

Tot ce vi se-ntâmplă s-aveţi în mâini,

Actele voastre, banii voştri, oglinzile,

Chiar şi această carte care nu are decât meritul

Că aparţine unui om

Care în viaţa lui, deşi n-a avut norocul

Să facă dragoste pe nici un tun,

Când n-a dormit şi n-a scris,

A iubit

Cu disperarea condiţiei umane,

Cu lăcomia venitului de pe front,

Cu grija medicului

Şi cu dăruirea muribundului.

 

Facă-se profeţia mea,

Fie o data pentru totdeauna a tinerilor

Iubirea pe tunuri!