Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore

Tipăreşte
Inevitabila poezie

Iubind-o ca pe fructul interzis,

această deşănţată poezie,

mi-am regăsit încrederea în scris,

din care pricină, nici nu se ştie.

 

Nu mă droghez în mod exterior,

şi-aşa, şi-aşa am nebunia-n sânge,

transcriu doar nişte stări care mă dor

şi scriu un vers atunci când nu-l pot plânge.

 

Un port la stranii mări e trupul meu

cu birturi, nave şi prostituate,

cu el mi-a greu, dar fără, şi mai greu,

mi-eşti dragă ca un viciu, libertate.

 

Ţigara ta obştească o fumez,

când pe furiş şi când în gura mare,

îi gust bolnav narcoticul din miez

deşi pricep şi că de el se moare.

 

N-am vreo pretenţie de a urca

pe scări ierarhice în veacu-acesta,

un singur tron acceptă viaţa mea,

unde să-mi pun nădragii, haina, vesta.

 

Eu pot să mă-ndoiesc, dar nu mă-ndoi

şi ca poet, voi toţi luaţi aminte,

oricum, eu sunt mai mare decât voi

că v-am închis la mine în cuvinte.

 

În viaţa tuturor la fel tresar,

ce ieşi în faţa lumii cu trufie,

şef de birou sau şef de aprozar

de rangul tău, deloc nu-mi pasă mie.

 

Fără poeţi pământul ar mugi,

şi casele s-ar stinge fără teatre

şi noaptea nu s-ar mai sfârşi în zi

şi pruncii ar putea atât, să latre.

 

Desprinderea de regnul animal,

intrarea în limbuta noastră oază,

ca şi proiecţia în ideal,

prin poezie se realizează!

 

Şi orice literă pe care-o scriu

la voi adânc în sânge se resimte,

ca un ceresc, nedezminţit pariu

de dincolo de legi şi de cuvinte.

 

Eu simt că am puterea să vă schimb

cu un poem al meu, fără de moarte,

dar vă mai las istorie şi timp

ca singuri să vă duceţi mai departe.

 

Ce-ar fi un om sub un drăcesc deochi,

nici cap, nici mâini, nici tălpi, ci numai pântec?

ce-ar fi o omenire fără ochi,

ce-ar fi o omenire fără cântec?

 

Asupra voastră las acest blestem,

ca-n viaţa voastră, orice-ar fi să fie

prin orice răni ar fi să-ntârziem,

să nu vă despărţiţi de poezie.

 

Abuzul meu: de-a crede în cuvânt,

când el, cuvântul, pare de ruşine

şi când puterile mai mici îi sunt

decât impulsul gândului ce-i vine!

 

Şi a mai crede că-i adevărat

cuvântu-nfricoşat de tot ce ştie

când adevărul însăşi e citat

în câte-o tristă judecătorie!

 

Înseamnă că nimic nu a murit

din tot ce-a fost tăria noastră slabă,

dacă-ntre plus şi minus infinit

poetul mai există şi întreabă.

 

Eu pentru voi, de dor de mine scriu,

fac radigrafii pe seama voastră,

şi nu cred niciodată că-i târziu

a mai deschide-n noapte o fereastră.