Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore

Tipăreşte
Elegia unui număr militar

Câtă luptă e în frunză, câtă moarte e-n copac,

Uite că se face noapte, mă consum şi plâng şi tac,

De-aş putea să trec în toate, ca un abur vegetal,

Să fiu creanga ce ornează capul tânărului cal.

 

Am fost om şi sânt un număr, de nici eu nu mă mai ştiu,

De sânt plus sau de sânt minus, de sânt mort sau de sânt viu,

Am intrat în socoteala nu ştiu cărui proiectant,

Care face mori de oase ce produc numai neant.

 

Foaie verde care cade, foaie verde care-a fost,

Eram om şi sânt un număr, fără nici un fel de rost,

Nu mă ştiu pe mine însumi, nu mai ştiu nimic, nimic,

Şi, probabil, asta-i soarta fiecărui număr mic.

 

Frunza cade în computer, noi cu ea cădem şi noi,

De la plus până la minus pleacă numere-n război,

Pleacă numere în moarte, pleacă moartea pe pământ,

Foaie verde frunză moartă, foaie verde arbor frânt.

 

Am pretenţii numeroase, vreau să fiu cine sânt eu

Şi mi-e bine, tot atâta cât mi-e rău şi cât mi-e greu,

Daţi-mi frunza, să m-acopăr, creangă vie să devin,

Agăţată moale-n coama armăsarului divin.

 

Risipiţi-mi fostul nume, într-o urnă în mormânt,

Cine-am fost nu mai contează, nu contează cine sânt,

Elegia unui număr, lângă ruga unui pom,

E mai grea ca elegia, prin cuvânt, a unui om.

 

Foaie verde, foaie tristă, foaie număr, foaie tot,

Pădurarii trec pe-aicea şi nimic nu mă socot,

Adunare şi scădere, înmulţiri şi împărţiri,

Obosite-mi sânt de-acestea nervii de nervuri subţiri.

 

Am să plec, să fiu podoabă, la o nuntă cu noroc,

Până când, uscat, voi trece în uitare şi în foc.