Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore

Tipăreşte
Dumnezeul salvării

Închide fereastra, perdeaua o lasă,

Dă zgomotul mării afară din casă,

Dă-mi voie s-aşez fruntea mea pe-al tau pântec,

S-ascult al rodirii şi-al tainelor cântec.

 

Să fiu tot o rană, să fii tot o rană,

Materia-n fierberea ei grosolană,

Să trecem în moarte din cauze varii,

Cu marea venind către noi ca barbarii.

 

Eu las adevărul acesta să steie,

Eşti cea mai fierbinte şi dulce femeie,

La noapte, plângând lângă tot ce mă doare,

Pe ochi desena-te-voi, straniu, cu sare.

 

Dă marea afară din casă şi vino,

Nestinso, neblândo şi iar nestrăino,

Pereche de umbră noptateca pune

În contul durerii că eşti slăbiciune.

 

Că inima-mi pică din piept şi mă cheamă,

Că sufletul meu te consideră mamă,

Că norii se-adună şi vremea se strică

Şi eu, stâd sub grijă, te ţin ca pe-o fiică,

 

Dar tu dintre toate mai nouă, mai vechea,

Îmi eşti dulcea unbră, impasul, perechea,

Tu, drama cu mii de soluţii greşite,

Te plâng până ochii îmi ies din orbite.

 

Fii azi râzătoare, fii azi optimistă,

Soluţia bună e-n noi şi există

Şi dacă, iubito, femeie visată,

Ar fi să ne stingem curând, nu odată.

 

Din dragostea noastră nebună şi bună,

Cu marea în casă, şi-n pat arşi de lună,

Eu ştiu că s-or naşte sub cinice astre

Alţi doi să repete-ntrebările noastre.

 

Ţi-ai naşte copilul, ţi-aş naşte copila,

În pumni de olar ar surâde argila

Şi dacă nu e Dumnezeu să audă

Ce luptă dăm astăzi cu moartea cea crudă.

 

Din dragostea noastră, prin timpul prea greu

S-ar naşte el, vindecător Dumnezeul,

Pe tronuri sărace suindu-şi fiinţa

Ar face să cânte prin noi suferinţa.

 

Iubito, amână secunda fatală,

Să dăm alor noştri şi dramă şi boală,

Copiilor noştri să dăm să învingă

Prin ei tragedia cu chip de seringă.

 

Dă zgomotul mării afară din casă,

Vreau linişte, linişte, marea m-apasă.

Vreau moartea să vină să lupte cu mine,

Eu sunt cineva, moartea e oarecine.

 

Şi mută din tine în mine durerea,

Că tot ţi-o voi lua folosind mângâierea

Te-nchină şi crede, în mine te mută,

Cu jale cu tot şi cu clipa temută.

 

Şi dacă se-ngăduie fapta aceasta,

Cu pumnii aprinşi mergi şi sparge fereastra,

Să intre barbara şi tulburea mare

Prin noi în pământul pe care nu-l doare.

 

Să intre săratele zbateri şi unde

Sub toţi cei ce n-au simţăminte profunde,

Să-mi spele armura, să-ţi treacă de coapsă,

Căci marea e singura lumii pedeapsă,

 

Să rupă, în val, santinele de veghe,

Căci marea e singura morţii pereche,

Să vină  fatal, consfinţind cu toţi solii

Mutarea în mine a dramei şi bolii.

 

Să vină să stingă cu tot vicleşugul

Şi lampa din casă şi ochii şi rugul

Şi-apoi să mă ducă departe, departe,

Sătulul de viaţă, bolnavul de moarte.

 

Să-ţi scriu cărţi poştale pe piele de cegă

Din Marea Niponă, din Marea Norvegă,

Din Marea de Flăcari ce plânge sub mare,

Iubito, pedeapsa, iubito, mirare.

 

Iubito de neguri, inbito de lună,

Iubito de taină şi jale-mpreună,

Iubito de carne, iubito de şoapte,

Suav miazăzi şi brutal miazănoapte,

 

Dar astea sânt simple şi bune cuvinte,

Sânt legile care fac vieţi şi morminte,

Dar astea nimic nu înseamnă când vine

O grijă la mine şi moartea la tine.

 

Apleacă-ţi fiinţa prin ceaţa albastră

Să naştem salvarea din dragostea noastră

Şi roagă-te fiului tău ce e-n tine,

Să vină mai repede, să-ţi fie bine.

 

Să vină să urle că mama şi tatăl

Îi sânt duşi la moarte; el şovăie, iată-l,

Dă sângele tău, pur şi tânăr, să-l crească

În ritm fără pauză neomenească.

 

Dă pântecul tău, rodniciei, seminţei,

Fii gazda nu bolii, ci vieţii, fiinţei,

Tu meriţi pământul să-ţi stea sub picioare,

Regină prea blândă şi nemuritoare.

 

Din mare să-ţi bată mătanii catârgul,

Cum buzele tale îşi tinguie arcul,

Cum inima mea te-a găsit şi te ştie

Şi eşti bucurie, şi eşti tragedie.

 

Hai, vino, în liniştea mea neguroasă,

Dă zgomotul mării afară din casă

Şi-n larmele lumii şi-n templele mării

Să naşti Dumnezeul cinstit al salvării.