Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore

Tipăreşte
Criză în întuneric

Pădure de-a dreapta, pădure de-a stânga,

Ce margini greţoase de hău

Şi mare în ţărm îşi continue tânga

Şi mie mi-e rău.

 

Ce mult întuneric, nu văd nici o cale,

Vapoarele-n mare sunt reci,

În mine un haos întreg se prăvale

Şi, moarte cum treci!

 

Se vaită cucii în cuiburi ciudate

Şi mie, în mine mi-e greu.

Şi marea bolnavă se-agită și bate

În sângele meu.

 

De ce să m-agăţ când sunt toate fugare

Şi oamenii dorm liniştiţi,

De tine, pădure, şi bornă, şi mare,

De voi ce nu ştiţi.

 

Un doctor îmi trebuie, unde e dânsul?

Mă doare şi nu ştiu să spun,

Că hăţul mă trage în negură plânsul,

Mi-e rău şi sunt bun.

 

Contractele mele cu lumea sunt sparte,

Contractul cu mine e mort,

Spre casele tale, absurda mea moarte.

Abia te mai port.

 

Mă aflu-n maşină, şoferul opreşte,

Mi-e teamă-n şosea c-o să mor,

Şi marea vuieşte un pic de nădejde

Şi-un prim ajutor.

 

Şi-apoi la hotel, într-o cameră chioară

Injecţii şi tot ce mai e,

I-e silă fiinţei acum să şi moară

Şi nu ştiu de ce?

 

La marginea mării venise poetul

Să doarmă un somn liniştit

Şi poate-l obţin, acum, eu, cu încetul,

Cădere în mit.

 

Aprind o veioză şi faţa mi-e sură,

Injecţia bate adânc

Şi somnul sau moartea alene mă fură,

Mi-e bine şi plâng.

 

Atâta pustiu e pe buzele mele,

Chimia m-a dat vârstei reci,

Mai sânt sanatorii, deasupra în stele,

Poţi moarte să treci.

 

Adorm pronunţând bâlbâite cuvinte

Şi pulsul mi-e trist şi mi-e rar,

Mă trag ca un stol de aduceri aminte

În dicţionar.

 

De-a dreapta pădure, pădure de-a stânga

Şi trupul beteag şi olog

Şi marea în ţărm îşi continuă tânga

Si cui să mă rog?