Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore

Tipăreşte
Condamnaţi

Eu, sclavul trist al tristei mele harpe,

Eu văd pierind, cu ochii, ce-am iubit,

Mi-ar fi prea mult şi-o gaură de şarpe

Să merg în ea, tăcut şi umilit.

 

Ce să mai cânt când au venit piraţii

Şi apele din matci ni le-au furat,

O lacrimă fiinţei mele daţi-i

Şi-o s-auziţi de omul scufundat.

 

M-aş îneca, m-aş stinge şi m-aş duce,

Să mă zdrobească ritmuri pe-o şosea,

Nici nu mai am nevoie de o cruce,

Mi-a fost destul c-am dus-o pe a mea.

 

Eu, sclavul trist al harpei mele tristre,

Prăpădul întinzindu-se îl văd

Şi nu mai e nimic să mai reziste

Acestei sinucideri în prăpăd.

 

De n-aş avea puterea diavolească

Să inţeleg că totul a căzut,

Dar vin heralzii cinici să-mi izbească

Scrisorile prăpădului de scut.

 

Prietenii mă ocolosc de frică,

Probabil mă consideră ciumat,

Eu însumi scriu acum la lampa mică

Să nu mă vada cei care se bat.

 

Iubire? Vis de mâine? Regăsire?

N-au gizii mei un minim interes

Poveşti cu dulci iluzii să-mi inşire

Din starea condamnatului să ies.

 

Se pregateşte marele exemplu!

Acela, zic Casandrele, sânt eu!

Ca un berbec am să mă duc în templu.

Murind, măcar s-ajung la Dumnezeu.

 

Eu, sclavul trist al tristei mele harpe,

Eu, cântăreţul soarelui din nord,

De-aicea, dintr-o gaură de şarpe,

Rostesc un acatist şi-un dezacord.

 

Ce să mai cânt? Doar calea pin-la gide!

Ce să mai cânt? Pe voi, ca pe eroi?

Îmi vine şi a plânge şi a râde

Că nu există cale înapoi.

 

Voi nu vedeţi că nu mai aveţi ţară

Şi ca străini vi-s pruncii, cobitori,

Învaţă ei ceva pe dinafară,

Dar n-au părinţi, ei au meditatori.

 

Voi nu simţiţi că nu mai aveţi ape ?

V-au luat piraţii tot pe vasul lor

Şi iată, din aproape în aproape,

Noi sântem un pustiu nemuritor.

 

Din harpa mea ridicolă şi tandră

Involuntar un cântec fără rang

Te cheamă lângă mine, hai Casandră,

Săruta-mi gâtul gata pentru ştreang.