Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore

Tipăreşte
Clopotul Reîntregirii

Din om în om se-aude un clopot departe

De dincolo de viaţă de dincolo de moarte.

Îl duc pe umeri Moţii, din Apuseni, încoace,

Miroase-a vârf de munte şi a ştergar de pace.

 

Un clopot care poartă un semn divin în sine,

Că ştie să vorbească şi ştie să suspine,

Un clopot ce arată şi morţii dar şi mirii,

Că-i clopotul nădejdii şi al reîntregirii.

 

Şi dacă merg motoare pe ardere spre astre

Divinul clopot merge pe lacrimi, de-ale noastre.

Un relief de lacrimi s-a întocmit sub turlă

Şi viscolele vremii pe-acoperişuri urlă.

 

Când clopotul se zbate la început de iarnă,

Istoria din sine pe ţară o răstoarnă.

Şi după ce-o clăteşte şi limpezeşte parcă,

O lasă tot sub turlă în clopot să se-ntoarcă.

 

Din Horia şi din Cloşca, şi din Crişan, din roată,

El a-nvăţat să fie, şi-a învăţat să bată.

Precum Mihai Viteazul venise să-l cunoască,

Să-i dea tot lui Moldova şi Ţara Românească.

 

Martirică rostire şi bronz umblat cu talpa,

Se desluşeşte ţara pe clopotul din Alba.

Întâi Decembrie, ziua, mereu cea mai frumoasă,

Reîntregită hartă şi patria-mireasă.

 

Muntenia-temeiul, ca şi Moldova, toată,

Doar când s-a-ntors Ardealul vru clopotul să bată.

Divinul nostru clopot, îndreptăţit să spună

Că suntem toţi acasă la mama, împreună.

 

Şi Doamne, către Putna, şi către Direptate,

În Alba e un clopot de lacrimi, care bate.

Iluminând utrenii, şi prelungind vecernii,

El cântă primăvara la începutul iernii.

 

Şi cât de-adânc se află în ochiul care plânge,

Prin fiecare dangăt să-l simţi în ochi şi-n sânge.

Aşa de-nalt tresare, în fiece nădejde

Şi la conclavul păcii vorbeste româneşte.

 

Gândeşte ca un geniu, tresare ca o ramă,

Vorbeşte despre sine din turla suverană.

Ci noi la el să mergem, ca să ne dea putere,

Cu el să fim de gardă când patria ne-o cere.

 

Cum cântă din el însuşi, cu cerul şi zăpada

În el se află toate, de ieri, de azi, de mâine,

Un cântec fără margini, numit Româniada.

Şi lupta pentru ţară şi lupta pentru pâine.

 

Dureri şi biruinţe s-au regăsit într-însul

Şi ce-am uitat cu vorba noi n-am uitat cu plânsul.

Sunt maicile într-însul şi pruncii şi martirii,

În clopotul Nădejdii, şi al Reîntregirii.