Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore

Tipăreşte
Ce mai faci, Vitoria Lipan?

Ce mai faci, prin munţi ce ţi-l ascund

Pe bărbatul tău ce-a fost cioban,

Ce mai faci sub cetini şi pe prund,

Ce mai faci, Vitoria Lipan?

 

Duhul lui mereu în preajma ta

Ţi-a-nsoţit umbrirea lumini

Şi atât de mare se-arăta

Că n-aveai nici loc să te închini.

 

El te-a dus pe drumu-adevărat,

El ţi-a dat şi drept să judeci tu

Prefăcându-ţi dorul de bărbat

În ceva ce n-are nume, nu.

 

Iernile sunt tragice în munţi,

De când este muntele sub cer,

Numai la botezuri şi la nunţi

Şi la moarte rudele te cer.

 

A trecut sazu n-a trecut un an?

Ai aflat, sau n-ai aflat ce-a fost?

Ce mai faci, Vitoria Lipan,

Judecata are totuşi rost.

 

În prăpăstii viscolite rău,

Pe cărări uitate şi de paşi,

Va mai fi fiind bărbatul tău,

Cum să-l poţi uita şi cum să-l laşi?

 

N-are nimeni nici puterea ta,

Nici credinţa de-a umbla pe jos,

În prăpăstii, spre a ţi-l afla

Pe ciobanul tragic şi frumos.

 

Turme vor mai fi şi vor muri,

Oameni se vor stinge peste tot,

Munţii se vor sparge într-o zi,

Or să poată cei ce nu mai pot.

 

Dar credinţa ta că el e-aici

Va rămâne până la sfârşit,

N-ai să oboseşti şi n-ai s-abdici,

Vei iubi mereu ce ai iubit.

 

Şi mai trec un secol şi un an

Şi în munţi legenda va da glas,

Cum că tu, Vitoria Lipan,

Credincioasă ţie ţi-ai rămas.

 

Şi-ntr-o zi ai să te stingi şi tu

Terminându-ţi drumul pe pământ,

Când lătratu, spre un punct bătu,

Unde Nechiforul tău e frânt.

 

Munţii ţi se clatină-n priviri,

Te măriţi din nou cu omul drag,

Sunteţi împreună iarăşi miri,

Sângele s-a şters de pe baltag.