Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore

Tipăreşte
Bocet pentru Tatiana

Bocet pentru Tatiana

Se-aliniază ştirile atroce,

Sub care omul bâjbâie înfrânt,

Şi, Doamne, cum peste

această voce

Accepţi să pună un gropar pământ?

 

Neverosimil se întâmplă toate

Furtunile au rupt pe străzi copaci,

În toate casele de sănătate

Nu mai există loc, pentru săraci.

 

Asfixiaţi de epoca mizeră,

Ne amăgim că vom scăpa

în cer,

Dar moartea, zilnic, printre noi prosperă

Şi taxe pentru ea ni se şi cer

 

De-a-ndoaselea e rânduit

destinul,

E greu şi pe pământ, şi sub pământ

Şi între noi ne măcinăm

continuu

Şi nimenea nu e de neânfrânt.

 

De-un timp încoace, farsa

ne îngână,

În permanentă stare de război,

Purtăm în palme propria ţărână

Şi ne mirăm că seamănă

cu noi

 

Şi, Doamne, se acutizează rana

Şi te-am ruga, ai grijă,

dacă vrei,

S-o ţii în preajma Ta pe Tatiana,

Punând pământ de flori

pe vocea ei.

 

Pe-aici, e o dezordine cumplită,

Mor tineri mulţi şi îi

petrec bătrâni,

E, poate, cea din urmă reuşită

A Mioriţei scăpătând la stâni.

 

Şi totuşi ce delir de ştiri atroce,

Furtunile au dărâmat păduri

Şi merge în pământ această voce,

De ce de ea nu vrei să te înduri?

 

Învaţă însăşi ploaia să

murmure

Un cântec trist, dar moartea-i spune „Taci”,

Copacii rătăcesc fără

pădure,

Pădurea moare fără de copaci.