Fabule


Fabule după autor

Fabule de Grigore Alexandrescu
Fabule de La Fontaine
Fabule de Alecu Donici
Fabule de George Topârceanu
Fabule de Ion Luca Caragiale
Fabule de Ivan Andreievici Krâlov
Fabule de Gheorghe Asachi

Tipăreşte
Leul şi Tăunul

                        – Piei, scârnăvie!, zise Leul cu mânie,

                        Răstindu-se la un Tăun.

                        – Tu crezi că mult îmi pasă mie

                        Că ţie unii rege-ţi spun?

                        Ce, vrei să te măsori cu mine?

                        Te-oi sătura, eu, de război!

                        Doar boii-s mai voinici ca tine,

                        Şi eu îi mân pe unde voi!

                        Sunând pe loc chiar el asaltul

                        Şi săgetând înaltul,

                        Îi bâzâie pe la obraji

                        Şi-l ciupe crâncen de grumaji.

                        Se zbate patrupedul, cu ochii foc, greoi

                        Şi spumegând, scrâşnind ca un nebun,

                        Răcneşte de mânie ca-n ziua de apoi

                        De tremură jivinele-n zăvoi.

                        Şi tot cumplitul lor război,

                        Universalul tărăboi,

                        E opera unui Tăun!

                        Îl pişcă-ntruna peste tot,

                        Ba de spinare, ba de bot;

                        Iar când îi intră într-o nară,

                        Se face Leul foc şi pară:

                        Şi rage, geme, se sfâşie,

                        Turbând de chin şi de mânie

                        Şi ameţit, trudit şi frânt,

                        Se prăbuşeşte la pământ…

                        Ispitele trufiei adesea ne împing

                        Să ne împăunăm prea mult cu gloria.

                        Pornind să-şi trâmbiţeze, chiar el, în slăvi, victoria,

                        Se prăpădi Tăunu-ntr-o plasă de Paing.

 

                        Eu cred că două tâlcuri poţi să desprinzi de-aici:

                        Întâi că dintre inamici,

                        Mai de temut sunt cei mai mici.

                        Şi-al doilea că cei ce, deseori,

                        Din mari primejdii, ies biruitori,

                        N-ajung mereu la capăt s-o tot scoată,

                        Ci pier cândva dintr-o nimica toată.

                        Că, vezi, aşa-i norocul: se-nvârte ca o roată!