Fabule


Fabule după autor

Fabule de Grigore Alexandrescu
Fabule de La Fontaine
Fabule de Alecu Donici
Fabule de George Topârceanu
Fabule de Ion Luca Caragiale
Fabule de Ivan Andreievici Krâlov
Fabule de Gheorghe Asachi

Tipăreşte
Gâştele

                        Un ţăran la târg ducând,

                        De dinapoi c-o prăjină,

                        De gâşte un cârd,

                        Nu pot şti din ce pricină,

                        Făr’ cea mai mică cruţare,

                        Le gonea cu defăimare.

                        Se vede că a lui grabă era ca să ia preţ mare.

                        Apoi noi ştim foarte bine că interes unde-avem,

                        Acolo nu numai gâşte, dar nici oameni nu cruţăm…

                        Şi dar pe ţăran nu învinovăţesc.

                        Gâştele însă altfel aceasta înţelegea,

                        Căci întâlnind pe drum ele un călător ce trecea,

                        Pe ţăran aşa pârăsc:

                        „Unde s-au văzut în lume gâşte mai nefericite,

                        Şi de un ţăran ca acesta mai osândite,

                        Gonindu-ne cu prăjina, ca pe nişte păsări proaste,

                        Şi bătându-ne la coaste.

                        Şi nu ştie el, ţăranul, că-i dator să ne cinstească,

                        Căci neamul nostru se trage din cârdul acel slăvit

                        Ce Roma odinioară au mântuit.

                        Ah! când ar putea el să citească

                        În istorii şi să vadă romanii vechi cât serba

                        Acele gâşte proslăvite şi câte serbări le da!”

                        Atunci le-au zis călătorul: „Au şi voi să fiţi serbate

                        Ca acele gâşte onorate?”

                        „Dar dumneata n-ai citit ce au fost strămoşii noştri?”

                        „Mie îmi este ştiut

                        Că Roma s-au mântuit de către strămoşii voştri,

                        Însă vreau să ştiu: voi ce-aţi făcut?”

                        „Noi nimică, dar strămoşii n-au făcut destulă treabă?”

                        „Lăsaţi pe strămoşi în pace, de dânşii nime nu-ntreabă,

                        Căci ei după a lor fapte şi plată şi-au primit

                        Iar voi, iubitelor mele, sunteţi de friptură bune,

                        Şi puful vostru de perini moi, trufaşe de dormit,

                        Şi nu vă mai lăudaţi cu strămoşii răposaţi,

                        Dacă voi nimică nu însemnaţi.”

                        S-ar putea fabul-aceasta mai pe larg a o vă spune,

                        Dar mă tem gâştele să zădărăsc

                        Şi de tot să le mâhnesc.