Fabule


Fabule după autor

Fabule de Grigore Alexandrescu
Fabule de La Fontaine
Fabule de Alecu Donici
Fabule de George Topârceanu
Fabule de Ion Luca Caragiale
Fabule de Ivan Andreievici Krâlov
Fabule de Gheorghe Asachi

Tipăreşte
Domnia elefantului

                        Acel mare şi puternic,

                        Măcar cât de bun să fie, nemândru şi răbdător,

                        Însă fiind făr’ de minte eu nu-l socotesc de vrednic

                        Să fie cârmuitor;

                        Căci odată elefantul s-au rânduit în domnie,

                        Şi măcar că ei, fireşte, au multă înţelepciune,

                        Sunt la trup mari, arătoşi

                        Şi vârtoşi,

                        Însă, lucru de minune,

                        Că acest principe-al nostru avea atâta prostie,

                        Că bietele oi şi capre, plângându-se lui odată

                        Asupra lupilor aprigi că le jupoaie de piele,

                        El au început îndată

                        A plânge de a lor jale,

                        Şi cu mânie răcnind:

                        „O, lupi plini de vicleşuguri! O, tâlhari nelegiuiţi,

                        De unde vi s-au dat voie pe oi, capre să beliţi?”

                        Iar lupii, îngenunchind,

                        Au zis: „Nu te întărta,

                        O, doamne, măria ta!

                        Căci însuşi tu ne-ai dat voie, făcându-ţi milă de noi,

                        Să strângem cest bir uşor de la varvarele oi,

                        Luând de fieştecare numai câte o pielcică,

                        Ca să ne facem cojoace.

                        Deci aceste toante dobitoace,

                        Pentru aşa lucru de nimică,

                        Se jeluiesc măriei tale

                        Degeaba şi făr’ de cale…”

                        Atunci elefantul zise: „Bravo, voi aveţi dreptate,

                        Dacă nu mă înşelaţi,

                        Adică de nu luaţi

                        Câte două piei de oaie, pentru care strâmbătate,

                        De voi afla că o faceţi, grozav veţi fi pedepsiţi.

                        Câte o pielcică, însă, făr’ de grijă jupuiţi;

                        Şi voi, oilor, să nu mai îndrăzniţi

                        Cu jalbe să mai veniţi.

                        Căci a mea milă domnească strâmbătate nu va face,

                        Lăsând pe bieţii lupi iarna să peie făr’ de cojoace.”