Fabule

Abonează-te la fluxul RSS
Sondaj: poezii de vară
sau poezii despre şcoală
SEOlium - promovare şi optimizare

Fabule după autor

Fabule de Grigore Alexandrescu
Fabule de La Fontaine
Fabule de Alecu Donici
Fabule de George Topârceanu
Fabule de Ion Luca Caragiale
Fabule de Ivan Andreievici Krâlov
Fabule de Gheorghe Asachi

Tipăreşte
Ursul şi lupul

                        Împărăţia dobitocească,

                        Ca şi a noastră cea omenească,

                        Statornicie vecinică n-are:

                        Toate supuse sânt la schimbare!

 

                        Din mână-n mână sceptrul se plimbă.

                        Cel de ieri mare astăzi e mic;

                        Leu pe urs bate, urs pe leu schimbă,

                        Dintr-o întâmplare prea de nimic.

 

                        De curând ursu pe leu schimbase,

                        Şi pe domnescul tron înălţat,

                        Cârma în labe tare-o luase,

                        Şi cu verzi tufe sta-ncoronat.

 

                        Dator eu însă sânt a vă spune

                        Că ursu-acela, măcar că urs,

                        Dar simtimente avea preabune:

                        D-al obştei bine era pătruns.

 

                        Fiarele toate-ndată ce-aflară

                        Că le-a dat cerul un stăpân nou,

                        Să se închine lui alergară,

                        Una c-o vacă, alta c-un bou.

 

                        Lupul în urmă spre tron se duce,

                        Şi după vechiul bun obicei

                        Măriei-sale plocon îi duce,

                        Şi înainte-i pune doi miei.

 

                        Într-o frumoasă precuvântare,

                        Îi dovedeşte c-ar fi având

                        Nişte hrisoave arătătoare

                        Ce-au făcut urşii, zău nu ştiu când.

 

                        C-aste hrisoave, pe piei de oaie

                        Scrise cu apă, spun lămurit

                        Cum au mers urşii la o bătaie,

                        Şi câte mure ei au jertfit.

 

                        Cu plecăciune apoi i-arată

                        Cum că din suflet s-a bucurat

                        De întâmplarea cea minunată,

                        De-ncoronare când a aflat,

 

                        Cum că doreşte supus să-i fie,

                        Că totdeauna el l-a iubit,

                        Că pentru dânsul vieţi o mie

                        Să le jertfească e mulţumit.

 

                        Astfel de vorbe se zic în lume,

                        Însă drept formă se socotesc;

                        Căci fieşcine le ia de glume,

                        Care se uită cât se vorbesc.

 

                        Dar ursul crede, se amăgeşte,

                        În slujbe pune neamul lupesc:

                        Cum că prieteni are, gândeşte,

                        Care persoana lui o slăvesc.

 

                        După o vreme leul se scoală,

                        Tocmai când urşii mort îl credea,

                        După o mare şi lungă boală,

                        Vine să-şi ceară tronul ce-avea.

 

                        Locuitorii se îngroziră;

                        Veste se duse pân’ la palat;

                        Lupii îndată la lei fugiră;

                        P-al lor prieten toţi l-au lăsat.

 

                        Taurii numai, ce niciodată

                        A-i fi prieteni nu s-au jurat,

                        Peste cinci sute veniră-ndată,

                        Pe crai şi ţară ei au scăpat.

 

                        Prea cu lesnire omul se-nşală!

                        Dar foarte mare face greşală

                        Cine la vorbe dă crezământ.

                        Faptele numai ne dovedeşte

                        Fieştecine cât preţuieşte,

                        D-avem prieteni şi care sânt.