Fabule

Abonează-te la fluxul RSS

Fabule după autor

Fabule de Grigore Alexandrescu
Fabule de La Fontaine
Fabule de Alecu Donici
Fabule de George Topârceanu
Fabule de Ion Luca Caragiale
Fabule de Ivan Andreievici Krâlov
Fabule de Gheorghe Asachi

Tipăreşte
Uliul şi găinile

                        Ion prinse un uliu şi, ducându-l acasă,

                        Îl legă cu o sfoară,

                        Lângă coteţ afară.

                        De o vecinătate aşa primejdioasă

                        Găini, cocoşi şi gâşte întâi se îngroziră,

                        Dar cu-ncetul, cu-ncetul se mai obişnuiră,

                        Începură să vie cât colea să-l privească,

                        Încă şi să-i vorbească.

 

                        Uliul cu blândeţe le primi pe toate;

                        Le spuse că se crede din suflet norocit

                        Pentru vizita-aceasta cu care l-au cinstit.

                        Dar îi pare rău foarte căci el însuşi nu poate

                        La dumnealor să vie,

                        Vizita să le-ntoarcă după-a sa datorie.

 

                        Mai adăugă însă că dacă dumnealor

                        Îi vor da ajutor

                        Ca să poată scăpa,

                        El le făgăduieşte

 

                        – Şi Dumnezeu cunoaşte cum vorba şi-o păzeşte –

                        Că la orice primejdii va şti a le-ajuta:

                        Încă din înălţime, el le va da de ştire,

                        Când asupră-le vulpea va face năvălire.

 

                        Astă făgăduială

                        Nu mai lăsă-ndoială;

                        Şi găinile proaste, ce doreau să găsească

                        Pe cineva destoinic să va să le păzească,

                        S-apucară de lucru: azi, mâine, se-ncercară,

                        Şi cu ciocuri, cu unghii, abia îl dezlegară.

                        Uliu-şi luă zborul. Dar se întoarse-ndată

                        Şi răpi o găină, pe urmă două, trei,

                        Pe urmă câte vrei.

 

                        „Ce pază este asta? strigă una cu jale,

                        Vorba măriei tale

                        Era să ne păzeşti,

                        Iar nu să ne jertfeşti.”

 

                        – „O! eu ştiu foarte bine cuvântul ce v-am dat,

                        Şi ce fel m-am jurat.

                        Dar când mă juram astfel, eram legat, supus,

                        Acum însă sunt slobod şi vă vorbesc de sus”.

 

                        Eu, de-aş fi fost găină, nu l-aş fi slobozit:

                        Dumnealor au făcut-o şi văz că s-au căit.

                        Uliii sunt cinstiţi,

                        Când sunt nenorociţi.