Fabule

Abonează-te la fluxul RSS

Link building

Palo santo online

Lucru pentru studenţi

Ink toner

Traduceri apostile

Deparolare laptop

Celulită Galați

Instrumente de proiectare și inginerie

Cursuri de Engleză

Aparate Anti Cârtițe


Fabule după autor

Fabule de Grigore Alexandrescu
Fabule de La Fontaine
Fabule de Alecu Donici
Fabule de George Topârceanu
Fabule de Ion Luca Caragiale
Fabule de Ivan Andreievici Krâlov
Fabule de Gheorghe Asachi

Tipăreşte
Şoarecele şi pisica

                        Un şoarece de neam, şi anume Raton,

                        Ce fusese crescut su’ pat la pension,

                        Şi care în sfârşit, după un nobil plan,

                        Petrecea retirat într-un vechi parmazan,

                        Întâlni într-o zi pe chir Pisicovici,

                        Cotoi care avea bun nume-ntre pisici.

                        Cum că domnul Raton îndată s-a gătit

                        Se o ia la picior, nu e de îndoit.

                        Dar smeritul cotoi, cu ochii în pământ,

                        Cu capu-ntre urechi, cu un aer de sfânt,

                        Începu a striga: „De ce fugi, domnul meu?

                        Nu cumva îţi fac rău? Nu cumva te gonesc?

                        Binele şoricesc cât de mult îl doresc

                        Şi cât îmi eşti de scump, o ştie Dumnezeu!

                        Cunosc ce răutăţi v-au făcut fraţii mei,

                        Şi că aveţi cuvânt să vă plângeţi de ei;

                        Dar eu nu sânt cum crezi; căci chiar asupra lor

                        Veneam să vă slujesc, de vreţi un ajutor.

                        Eu carne nu mănânc; ba încă socotesc,

                        De va vrea Dumnezeu, să mă călugăresc.”

                        La ăst frumos cuvânt, Raton înduplecat,

                        Văzând că Dumnezeu de martur e luat,

                        Îşi ceru iertăciuni şi-l pofti a veni

                        Cu neamul şoricesc a se-mprieteni,

                        Îl duse pe la toţi, şi îl înfăţişă

                        Ca un prieten bun ce norocul le dă.

                        Să fi văzut la ei jocuri şi veselii!

                        Căci şoarecii cred mult la fisionomii,

                        Ş-a acestui străin atâta de cinstit

                        Nu le înfăţişa nimic de bănuit.

                        Dar într-o zi, când toţi îi deteră un bal,

                        După ce refuză şi limbi, şi caşcaval,

                        Zicând că e în post şi nu poate mânca,

                        Pe prietenii săi ceru a-mbrăţişa.

                        Ce fel de-mbrăţişări! Ce fel de sărutat!

                        Pe câţi gura punea,

                        Îndată îi jertfea;

                        Încât abia doi-trei cu fuga au scăpat.

 

                        Cotoiul cel smerit

                        E omul ipocrit.