Fabule

Abonează-te la fluxul RSS
Sondaj: poezii de vară
sau poezii despre şcoală
SEOlium - promovare şi optimizare

Fabule după autor

Fabule de Grigore Alexandrescu
Fabule de La Fontaine
Fabule de Alecu Donici
Fabule de George Topârceanu
Fabule de Ion Luca Caragiale
Fabule de Ivan Andreievici Krâlov
Fabule de Gheorghe Asachi

Tipăreşte
Pisica sălbatică şi tigrul

                        Un cotoi sau pisică,

                        Din două nu ştiu care,

                        Nici mare, nici prea mică,

                        Dar foarte mâncătoare,

                        Şi din soiul acela ce-n păduri locuieşte

                        Şi pe copaci trăieşte,

                        Văzu un tigru mare

                        Trecând pe o cărare.

                        De sus de pe ghindaru unde era urcată,

                        Pisica socoti

                        Că poate a-l îngrozi;

                        Şi făr-a pierde vreme se adresă îndată

                        La tigru ce trecea,

                        Fără a o vedea:

                        “Ia stăi, mă rog, puţin, jupâne de pe jos,

                        Care te socoteşti

                        Că nu ştiu cine eşti;

                        Mândria ce arăţi cu noi e de prisos:

                        Ştii din ce neam mă trag şi că strămoşii mei

                        Sânt fii de dumnezei?

                        Nemuritorii toţi, din cer când au fugit,

                        Subt nume de pisici în lume au trăit.

                        Preoţii egipteni în templuri îi slăvesc,

                        Şi nişte tigri mici cu noi se potrivesc!”

                        - “Dacă strămoşii tăi cu tine semăna,

                        Negreşit era proşti câţi lor se închina,

                        Răspunse tigru meu; iar daca au avut

                        Vrun merit cunoscut,

                        Ceva dumnezeiesc,

                        Atunci eu te căiesc,

                        Şi pentru starea ta de milă sânt pătruns,

                        Căci d-or fi câte spui, zău, prea rău ai ajuns.”

 

                        Deşi mulţi au zis-o, eu tot o mai zic:

                        Slava strămoşească pe strămoşi cinsteşte;

                        În zadar nepotul cu ea se făleşte,

                        Când e, cum se-ntâmplă, un om de nimic.