Fabule

Abonează-te la fluxul RSS

Fabule după autor

Fabule de Grigore Alexandrescu
Fabule de La Fontaine
Fabule de Alecu Donici
Fabule de George Topârceanu
Fabule de Ion Luca Caragiale
Fabule de Ivan Andreievici Krâlov
Fabule de Gheorghe Asachi

Tipăreşte
Oglindele

                        Am citit altădată, nu mai ştiu în ce carte,

                        Că într-o ţară mare, de aici nu departe,

                        Plăcuta frumuseţe trecea de urâciune:

                        Câţi se-ntâmpla s-o aibă se socotea slutiţi;

                        Iar frumoşi de minune

                        Se socotea aceia ce era mai pociţi.

                        Oglinzi ca să se vază nu se afla în ţară,

                        Şi era poprit lucru să s-aducă d-afară.

                        Aşa fieştecine

                        Socotea despre sine

                        Ceea ce auzea,

                        Căci chiar undele gârlei ce curgea prin cetate

                        Era atât de negre ş-atât de-ntunecate,

                        Încât nu putea omul nici umbra a-şi vedea.

                        Dar după multe zile şi vreme-ndelungată,

                        O corabie mare, cu oglinzi încărcată,

                        Trecând pe lângă ţara de care vă vorbesc,

                        O apucă furtuna, o furtună cumplită,

                        Sau ca să zic mai bine, furtună norocită,

                        Pricină de prefaceri, de un folos obştesc;

                        Şi pentru-al obştei bine, o pagubă oricare

                        Nu mi se pare mare,

                        Mai vârtos când acesta nu s-atinge de mine.

                        Împinsă de talazuri, corabia slăbită

                        Se sfărâmă, dar marfă puţină s-a-necat;

                        Oglindele mai toate le scoase la uscat.

                        Locuitorii ţării,

                        Câţi se afla atuncea pe ţărmurile mării,

                        Cu toţii alergară,

                        Şi-n grab le adunară.

                        Se priviră în ele, şi cuprin?i de mirare

                        Văzură adevărul, mulţi însă cu-ntristare.

                        Dar aflând dregătorii minunea întâmplată,

                        Porunciră îndată

                        A se sparge cu pietre ş-a se desfiinţa

                        Oglindele acelea oriunde s-ar afla.

                        Multe se sfărâmară, dar ascunseră multe

                        Acei care porunca nu vrură s-o asculte.

                        Şi din vremea aceea toţi oamenii frumoşi

                        Arăt câte-o oglindă acelor urâcioşi.