Fabule

Abonează-te la fluxul RSS

Fabule după autor

Fabule de Grigore Alexandrescu
Fabule de La Fontaine
Fabule de Alecu Donici
Fabule de George Topârceanu
Fabule de Ion Luca Caragiale
Fabule de Ivan Andreievici Krâlov
Fabule de Gheorghe Asachi

Tipăreşte
Mierla şi bufniţa

                        Într-o pădure deasă, de cetăţi depărtată,

                        Mierla se-ntâlni seara cu bufniţa umflată.

                        „Prietenă – îi zise – ţi-aş face o-ntrebare,

                        Daca a mea-ndrăzneală n-aduce supărare.

                        Spune-mi, mă rog, lumina de ce nu-ţi e plăcută,

                        De ce stai toată ziua ascunsă, nevăzută?

                        Nu cunoşti, cum se vede, razele dimine?ii,

                        Dulceaţa primăverii, plăcerile vie?ii.

                        Poate eşti ruşinoasă, şi crezi că nu cânţi bine:

                        Dar eu şi alte păsări mai vrednici decât mine

                        Îţi vom da-nvăţătură, şi vom pune silinţă

                        Să-ţi mai sub?iem glasul cât va fi prin putinţă.

                        Vino mâine la mine să mergem la plimbare,

                        Ca să faci cunoştinţă cu o privighitoare.”

                        Bufniţa îi răspunse: „Îţi mulţumesc, iubită,

                        Eu cu soarele vostru nu sânt obicinuită;

                        Îmi supără vederea. Lumea o să mă vază,

                        Însă, când m-oi deprinde cu a luminii rază.”

                        Mulţi zic că neamul nostru nu este încă-n stare,

                        Ca altele, să facă cercări de-naintare,

                        Că-nvăţătur-adâncă, idei, filosofie

                        Sânt prea vătămătoare l-a lui copilărie,

                        Declamaţia-aceasta, pompoasă, îngâmfată,

                        De vreţi, poate să fie despoţilor iertată:

                        Numai lor le e bună a unui neam orbire,

                        Căci nu-l lasă să-şi vază a sa nenorocire:

                        Dar în gura acelor ce-o zic pe dinafară,

                        Sau e o nerozie, sau este o ocară.

                        Noi le-am putea răspunde puţinele cuvinte

                        Bufniţei adresate de mierla cea cuminte:

                        „Ai vorbit de minune! Dar ia spune-mi, vecină,

                        Daca măcar cercare tu nu faci vreodată

                        Să scoţi cel puţin capu din noaptea-ntunecată,

                        Apoi cum t-ei deprinde cu soare, cu lumină?”