Fabule

Abonează-te la fluxul RSS

Fabule după autor

Fabule de Grigore Alexandrescu
Fabule de La Fontaine
Fabule de Alecu Donici
Fabule de George Topârceanu
Fabule de Ion Luca Caragiale
Fabule de Ivan Andreievici Krâlov
Fabule de Gheorghe Asachi

Tipăreşte
Dreptatea leului

                        Leul, de multă vreme, ridicase oştire,

                        Să se bată cu riga ce se numea Pardos;

                        Căci era între dânşii o veche prigonire,

                        Şi gâlcevire mare, pentru un mic folos.

                        Vrea, adică, să ştie

                        Cui mai mult se cuvine

                        Să ţie pentru sine

                        Un petec de câmpie

                        Şi un colţ de pădure, de tot nensemnător,

                        Ce despărţea ţinutul şi staturile lor

                        Acum sânge mult curse, şi multe luni trecură,

                        Făr-a se putea şti

                        Cine va birui.

                        Elefantul năsos,

                        Şi bivolul pieptos,

                        Cu lupul coadă-lungă

                        Multe izbânzi făcură.

                        Fieşcare tulpină era plină de sânge.

                        Ici se vedea un taur jumătate mâncat;

                        Lângă el un tovarăş ce zbiară şi îl plânge;

                        Colo, un porc sălbatec fără două picioare;

                        Şi mai la vale, vulpea se tăvăleşte, moare,

                        Oftând după curcanii ce încă i-au scăpat!

                        Iar mai vrednic de jale era viteazul urs,

                        De două coarne groase în inimă pătruns.

                        Leul, văzând că lupta nu se mai isprăveşte,

                        Trimise la maimuţă, vestită vrăjitoare,

                        Ce spun că ştia multe, şi că proorocea

                        Întâmplările toate, după ce se trecea;

                        Trimise, zic, la dânsa să-i facă întrebare,

                        Cum poate să ajungă sfârşitul ce doreşte.

                        Ea se puse pe gânduri, tuşi, apoi răspunse,

                        Rozând cu mulţumire darurile aduse:

                        „Ca să poată-mpăratu lesne să biruiască,

                        Trebuie să jertfească

                        Pe acel ce în oaste e decât toţi mai tare,

                        Mai vestit în războaie, mai vrednic şi mai mare.”

                        Auzind astea leul strânse a sa oştire:

                        „Lighioanelor! zise, viu să vă dau de ştire

                        Că astăzi din noi unul trebuie să murim:

                        Aşa va proorocul. Rămâne-acum să ştim

                        Cine este mai tare.

                        Cât pentru mine unul, cum vreţi… dar mi se pare

                        Că nu prea sânt puternic, căci pătimesc de tuse.”

                        Vulpea era aproape: „Ce-are a face! răspunse,

                        Înălţimea ta eşti

                        Oricât de slab pofteşti.”

                        – „Dar şi puterea noastră

                        E îndestul de proastă”,

                        Strigară tigrii, urşii, şi cu un cuvânt toate

                        Lighioanele-acelea ce erau mai colţate.

                        „Nu rămâne-ndoială”, le răspunse-mpăratul.

                        Iepurele, sărmanu – crez că-l trăgea păcatul,

                        Sau păcate mai multe

                        De moşii lui făcute –

                        Veni să-şi dea părerea. Dar toţi, cât îl zăriră,

                        Asupră-i năvăliră.

                        „Ia vedeţi-l! strigară. Cu bună-ncredinţare

                        El este cel mai tare!

                        S-ascundea urecheatul, şi nu-i plăcea să moară

                        Ca să ne facă nouă biruinţa uşoară!

                        Pe el, copii! Luaţi-l: el are să-mplinească

                        Ce ne-a zis proorocul din porunca cerească!”

                        Câinii atunci săriră

                        Şi-n grab ţi-l jupuiră.

                        Se află vreo ţară, unde l-aşa-ntâmplare

                        Să se jertfească leul? Nici una, mi se pare.

                        Nu ştiu cum se urmează, nu pricep cum se poate,

                        Dar văz că cei puternici oriunde au dreptate.