Fabule


Fabule după autor

Fabule de Grigore Alexandrescu
Fabule de La Fontaine
Fabule de Alecu Donici
Fabule de George Topârceanu
Fabule de Ion Luca Caragiale
Fabule de Ivan Andreievici Krâlov
Fabule de Gheorghe Asachi

Tipăreşte
Boul şi viţelul

                        Un bou ca toţi boii, puţin la simţire,

                        În zilele noastre de soartă-ajutat,

                        Şi decât toţi fraţii mai cu osebire,

                        Dobândi-n cireadă un post însemnat.

 

                        – Un bou în post mare? – Drept, cam ciudat vine,

                        Dar asta se-ntâmplă în oricare loc:

                        Decât multă minte, ştiu că e mai bine

                        Şa ai totdeauna un dram de noroc.

 

                        Aşa d-a vie?ii veselă schimbare,

                        Cum şi de mândrie boul stăpânit,

                        Se credea că este decât toţi mai mare,

                        Că cu dânsul nimeni nu e potrivit.

 

                        Viţelul atuncea, plin de bucurie,

                        Auzind că unchiul s-a făcut boier,

                        Că are clăi sumă şi livezi o mie:

                        „Mă duc – zise-ndată – niţel fân să-i cer.”

 

                        Făr-a pierde vreme, viţelul porneşte,

                        Ajunge la unchiu, cearcă a intra;

                        Dar pe loc o slugă vine şi-l opreşte:

                        „Acum doarme – zice – nu-l poci supăra.”

 

                        – „Acum doarme? ce fel! pentru-ntâia dată

                        După-prânz să doarmă! Obiceiul lui

                        Era să nu şază ziua niciodată;

                        Ăst somn nu prea-mi place, şi o să i-o spui.”

 

                        – „Ba să-ţi cauţi treaba, că mănânci trânteală;

                        S-a schimbat boierul, nu e cum îl ştii;

                        Trebuie-nainte-i să mergi cu sfială,

                        Primit în casă daca vrei să fii.”

 

                        La o mojicie atâta de mare,

                        Viţelul răspunde că va aştepta;

                        Dar unchiu se scoală, pleacă la plimbare,

                        Pe lângă el trece, făr-a se uita.

 

                        Cu mâhnire toate băiatul le vede,

                        Însă socoteşte că unchiu-a orbit;

                        Căci fără-ndoială nu putea a crede

                        Că buna lui rudă să-l fi ocolit.

 

                        A doua zi iarăşi, prea de dimineaţă,

                        Să-l găsească vreme, la dânsul veni:

                        O slugă, ce-afară îl vedea că-ngheaţă,

                        Ca să-i facă bine, de el pomeni.

 

                        „Boierule – zise – aşteaptă afară

                        Ruda dumitale, al doamnei vaci fiu.”

                        – „Cine? a mea rudă? Mergi de-l dă pe scară.

                        N-am astfel de rude, şi nici voi să-l ştiu.”