Fabule


Fabule după autor

Fabule de Grigore Alexandrescu
Fabule de La Fontaine
Fabule de Alecu Donici
Fabule de George Topârceanu
Fabule de Ion Luca Caragiale
Fabule de Ivan Andreievici Krâlov
Fabule de Gheorghe Asachi

Tipăreşte
Minciunile

                        Într-o sară foarte lină

                        În primblare am ieşit,

                        La Copou, lângă grădină,

                        Să răsuflu-aer dorit.

                        Când, văzut-am deodată

                        La stat mare o figură,

                        După modă îmbrăcată.

                        Dar, precum fac cei săraci,

                        Purta-n umere desagi.

                        Dar nu am însemnat

                        Di-i femeie au bărbat!

                        Mă mir d-acel venetic

                        Şi întreb atunci de nume.

                        Stahia-mi răspunde: N lume

                        Intrigă oameni-mi zic.

 

                        În această ţărnă bună

                        Straturi semăn de minciună;

                        De calomnie, de crezare,

                        Grânul meu amestec are;

                        Neobosită-n lucru sânt,

                        Dintr-un trec la alt pământ,

                        Însă nicăire nu-i

                        Ca pe malul de Bahlui,

                        Pământ gras pentru minciuni,

                        De se face de-a minune.

                        Ş-apoi tot aici, c-un preţ

                        Foarte bun, astfel nutreţ

                        Să întreabă şi să cată

                        Ca o poamă delicată.

                        Pentr-acest product mănos

                        Orice timp e priincios;

                        Secetă au umezeală

                        Niciodată-i dau sminteală.

 

                        După-această, a sa mână

                        Iute seamănă-n ţărână;

                        Un grăunte nu se pierde,

                        Iată tot ogoru-i verde.

                        O minune! Ntr-un minut

                        Ierburile au crescut;

                        Înfloresc, ş-apoi pe loc

                        Amu spicele se coc,

                        Încât toat-acea câmpie

                        Au produs minciuni o mie.

                        Cele ce cu ochii văd,

                        Pipăind abia le cred.

                        D-oameni îns-atunci o ceată,

                        De minciuni nouă-nsetată,

                        Case şi copii lăsa,

                        La cules se îndesa.

 

                        Mândru-i fiecare spic,

                        Dar denuntru nu-i nimic.

                        De-a gusta toţi să îmbie;

                        Altul pune în cutie

                        Trufandale înfoiate,

                        La ţinuturi le trimete,

                        Văd colo femei frumoase,

                        Deşi ceva mincinoase,

                        A culege au mare dor

                        Minciunele de amor.

                        Înjositul în trufie,

                        Neavând altă meserie,

                        De novele, care-i plac,

                        Îşi culege un plin sac.

                        Speculanţii de pe loc

                        Pe la bolte marfa cară,

                        Ca s-o vând-în iarmaroc

                        Şi pin târguri de pin ţară.

                        Cei ce-ascultă pe la uşă

                        Şi veninul poartă-n guşă,

                        De bun nume răpitori,

                        Culeg intrigi dintre flori.

 

                        Când prin chipuri feliurite

                        Unu-ncarcă, altu-nghite,

                        Deodată

                        Se arată,

                        Coborându-să din ceri,

                        Luminosul adevăr.

                        Nici un văl pre el umbrea,

                        Fachie-n braţul său ţinea.

                        Abia sânta cea figură

                        Aruncă o căutătură,

                        Iute, cum au răsărit,

                        Farmecul au şi pierit,

                        Ş-oamenii s-au minunat

                        Cum aşa s-au îngânat!…

 

                        Adevărule preasfinte,

                        Auzi calda rugăminte:

                        Între noi etern te-aşeză,

                        Mintea noastră luminează;

                        D-aici intriga să piară,

                        Ce pre noi vrea să dezbine,

                        Şi poporul de prin ţară

                        Să se-ncreadă numa-n tine!