Fabule


Fabule după autor

Fabule de Grigore Alexandrescu
Fabule de La Fontaine
Fabule de Alecu Donici
Fabule de George Topârceanu
Fabule de Ion Luca Caragiale
Fabule de Ivan Andreievici Krâlov
Fabule de Gheorghe Asachi

Tipăreşte
Vulturul şi paingul

                        Prin nouri, vulturul, spre muntele Ceahlău

                        Întinse zborul său.

                        Pe cea mai naltă stâncă a lui, el se aşează

                        Şi lumea dedesubt privind, se desfătează.

                        Un şir de munţi măreţi, Moldova de o parte.

                        A ei câmpii, păduri, a ei frumoase sate!

                        Şi ape: Bistriţa, Moldova şi Siret,

                        Pe şesuri vesele, se văd curgând încet.

                        – Să fie lăudat al tău, o, Joe! nume,

                        Pentru aripele ce tu mi-ai înzestrat;

                        Cu care mă ridic la înălţimea lumei,

 

                        Pe unde nimene a fi n-au cutezat!

                        Aceste vulturul rosteşte bucuros.

                        – Da’ ştii, prietene, că eşti lăudăros!

                        Paingul de pe muşchi atunce îi răspunde.

                        Dar uită-te de vezi: şi eu sunt oare unde?

                        Se uită vulturul şi vede, înadins,

                        Paingul lângă el, cum mreaja a întins.

 

                        – De unde te-ai luat?

                        Întreabă el mirat.

 

                        Şi cum te-ai târâit?

                        – Să-ţi spun adevărat,

                        Paingul au răspuns,

                        Pe coadă-ţi am venit,

                        Tu însuţi m-ai adus;

 

                        Cu-a mea putere, eu nici aş fi îndrăznit,

                        Iar de acum nu am de tine trebuinţă.

                        Aici, statornica să-mi fac vreau locuinţă!

                        El bine n-au sfârşit şi un vârtej de vânt,

                        Cu mreaja lui cu tot, îl suflă la pământ.

 

                        Cum socotiţi şi dumneavoastră;

                        Dar eu gândesc că-n lumea noastră,

 

                        Sunt mulţi asemene ca şi paingul meu,

                        Ce fără ostenele se trag în sus mereu,

 

                        De coada unui mare;

                        Şi cărora le pare

 

                        Că singuri vrednicesc şi că li s-au căzut;

                        Când spre căderea lor

                        Nu trebuie mai mult,

                        Decât un vântişor.