Fabule


Fabule după autor

Fabule de Grigore Alexandrescu
Fabule de La Fontaine
Fabule de Alecu Donici
Fabule de George Topârceanu
Fabule de Ion Luca Caragiale
Fabule de Ivan Andreievici Krâlov
Fabule de Gheorghe Asachi

Tipăreşte
Vulpea duioasă

                        În timpul primăverii un tânăr vânător

                        Ucise-o păsăruică; şi prin a lui urmare

 

                        Făcu un rău mai mare,

                        Căci puii ei rămase sărmani în cuibuşor!

                        Abia ieşiţi din ouă, goli, cruzi, fără putere,

 

                        De-a foamei grea durere

                        Ei casc din pliscuşoare, cer milă piscuind;

                        Cer hrană ş-aripi calde, pe mumă rechemând;

 

                        Dar muma nu-i! Când, iată,

                        O prea cinstită vulpe pe-acolo se arată

                        Şi de sub cuib începe a predica aşa:

 

                        – Ce inimă-mpietrită nu s-a înduioşa

                        Văzând aste fiinţe atât de neferice!

                        Voi, păsări ce zburaţi

                        În preajmă-le pe-aice,

                        Cum nu vă înduraţi

                        Ca să le ajutaţi?

                        Tu, cuculeţ, vecine?

 

                        Tu schimbi acum la pene şi oare nu-i mai bine

                        Să le aduci pe toate în cuibul de orfani?

                        Tu, ciocârlie dragă, ce cânţi a ta plăcere

                        În leagănu-ţi de zefiri… au, doar, nu simţi durere

                        De ticăloasa stare acestor sărăimani?

                        O! tu, mierluşcă dulce, tu trebui să fii bună.

 

                        Zburând pe jos adună

                        Şi adă viermişori

                        La bieţii puişori.

                        Iar tu, privighetoare,

                        Ce cu a ta cântare

 

                        Ai fermecat o lume… adoarme-i şi pre ei

                        În melodii plăcute, în desfătări de zei.

                        Cu-aşa mijloace bune, cu-a voastră duioşime,

 

                        Voi veţi asigura

                        A lor viitorime,

                        Şi când ei vor zbura…

                        Atunci un vântişor

 

                        Făcu să aibă vulpea tiulei pe botişor!..

 

                        Acel ce-i bun în faptă, la vorbe nu sporeşte;

                        Tăcând el bine face! Iar cel ce te-asurzeşte

                        Că de orfani i-e milă, pândindu-i ne-ncetat,

 

                        Acela nu-i curat!

                        Şi oamenii, adese, în fapta generoasă

                        Sunt vulpea cea duioasă.