Fabule


Fabule după autor

Fabule de Grigore Alexandrescu
Fabule de La Fontaine
Fabule de Alecu Donici
Fabule de George Topârceanu
Fabule de Ion Luca Caragiale
Fabule de Ivan Andreievici Krâlov
Fabule de Gheorghe Asachi

Tipăreşte
Râul şi heleşteul

                        – Ce vrasăzică, frate!

                        Zicea către un râu vecinul heleşteu –

                        Eu apele-ţi mereu

                        Le văz că sunt mişcate;

 

                        Şi cum nu oboseşti mi-e greu de înţeles.

                        Apoi privesc ades

                        Pe unda ta plutind, când barce încărcate,

                        Când plute, luntri, de care sunt mai nenumărate.

 

                        Aceste ostenele

                        Zadarnice şi grele,

 

                        Cum nu le părăseşti?

                        Cum nu te pilduieşti

                        De-a mea viaţă lină

                        De desfătare plină;

 

                        Căci eu, deşi nu sunt pe hartă arătat,

                        Deşi nici un poet vrun vers nu mi-au cântat,

 

                        Dar stau în maluri moi,

                        Pe perini de noroi,

                        Ca o cucoană mare

                        Pe puful cel mai moale;

 

                        De barce, plute, luntri nu sunt împovărat

                        Şi greutatea lor asupră-mi n-am cercat.

                        Viaţa fără griji în pace mi-o petrec,

                        Căci toate pre pământ ca vânturile trec,

                        Deşertăciunile lumeşti eu le urăsc

                        Şi în filosofie prin somn mă adâncesc.

 

                        – Dar filosofisând,

                        Pătruns-ai legea bine:

                        Că apele, mişcând,

 

                        Păstrează prospeţime? –

                        Asupra ziselor lui, râul au răspuns –

                        Şi dacă astăzi eu nu sunt un râu ascuns

                        De al istoriei prea falnică privire,

                        Apoi pricina e a mea neadormire

                        Cu care am urmat acestui înţeles

                        Şi pentru care sunt din râuri eu ales.

                        Iar tu de secete vei fi curând uscat,

 

                        În trândavul tău pat!

                        Această zicere au fost proorocie,

                        Căci heleşteul sec degrabă s-au mâlit,

                        Iar râul astăzi stă un râu de toţi slăvit,

                        Mişcând neîncetat a sale ape vie.

 

                        Aşa talentele, când lenea le cuprinde,

                        Slăbind din zi în zi, se pierd făr-a se-ntinde.