Fabule


Fabule după autor

Fabule de Grigore Alexandrescu
Fabule de La Fontaine
Fabule de Alecu Donici
Fabule de George Topârceanu
Fabule de Ion Luca Caragiale
Fabule de Ivan Andreievici Krâlov
Fabule de Gheorghe Asachi

Tipăreşte
Poetul şi bogatul

                        Un sărăiman poet odat-au reclamat

                        Asupra unui om prostuţ, dar prea bogat;

                        Iar jaloba-i era în chipul următor:

 

                        – Tu, al Olimpului atotstăpănitor,

                        Şi preste zei mai mare zeu,

                        O, Joe preaslăvite!

                        Ascultă glasul meu,

 

                        Ia sama la a mea smerită rugăminte:

                        Cu ce ţi-am greşit eu,

                        De mă găsesc atât

                        De soartă prigonit,

                        Încât nu am nici casă,

                        Nici lingură, nici masă.

                        Şi singura-mi avere

                        E numai în părere;

 

                        Când dimpotrivă, văd, cu toată-a lui prostie,

                        Bogatul în trufie,

                        De-a lui închinători făţarnici ocolit

                        Şi pentru interes adesea măgulit,

                        În desfătare el se află tot voios,

 

                        Gras, gros şi sănătos;

                        Iar eu, ca vai de mine,

 

                        Sorb inspiraţie şi-o mistuiesc cu rime

                        Prin care, cum au zis un frate-n poezie,

                        Nu poţi scăpa măcar de-o mică datorie.

 

                        – Destul! Am înţeles,

 

                        Lui Joe au răspuns,

                        De jaloba-i pătruns.

 

                        Dar cum nu jedeci tu, că singur ţi-ai ales

                        Din bunurile lumii

                        Al slavei falnic nume,

 

                        Şi scrierile tale în veacuri viitoare

                        Vor fi nemuritoare;

                        Iar desfătarea lui e numai pe viaţă.

                        Şi când el ar avea o minte mai isteaţă,

 

                        Atuncea ar cunoaşte

                        Şi-ar plânge mai amar a sa nimicnicie;

                        Fiindcă cel ce naşte

                        Plăcuta poezie

                        E mult mai însemnat

                        Decât un nătărău bogat.