Fabule

Abonează-te la fluxul RSS

Fabule după autor

Fabule de Grigore Alexandrescu
Fabule de La Fontaine
Fabule de Alecu Donici
Fabule de George Topârceanu
Fabule de Ion Luca Caragiale
Fabule de Ivan Andreievici Krâlov
Fabule de Gheorghe Asachi

Tipăreşte
Pieptenul

                        Copilului de pieptănat

                        Neneaca pieptene din târg au cumpărat.

                        Copilul foarte mult de el s-au bucurat.

 

                        Ce piepten bunişor!

                        Cum merge de uşor!

 

                        Mai bine de un ceas

                        El perişorul său prin pieptene au tras

                        Şi mulţămit deplin neneacăi au rămas.

 

                        Apoi s-au pus la carte,

                        Au învăţat frumos,

                        Din buchi a opta parte;

 

                        Şi iar la pieptene degrabă s-au întors.

                        După aceasta dând de alte jucării,

                        Copilul au făcut prea multe nebunii

                        Şi părul de pe cap de tot şi-au încâlcit.

                        Dădaca lui au vrut îndat’ să-l netezească,

                        Dar pieptenul era prin casă zăhăit;

                        Şi el ţipa, răcnea, acela să-i găsească!

                        O fată, de sub pat, degrabă l-au şi scos,

 

                        Dar numai ce folos!

                        Că cum abia-abia de păru-i s-au atins,

                        Copilul de dureri au şi strigat cu plâns:

 

                        – Ce piepten îndrăcit!

                        Iar pieptenul au zis:

 

                        – Eu tot acelaşi sunt; ţi-e părul încâlcit.

 

                        Copilul însă, supărat

                        Pe favoritul său,

                        L-au dat într-un pârău:

 

                        Strigoaicele mai mult cu el s-au pieptănat.

 

                        Văzut-am eu

                        În veacul meu

 

                        Că oamenii aşa cu adevărul fac.

                        Cât cugetu-i curat,

                        El nouă este drag;

                        Iar cum pe cuget ai pătat,

 

                        Apoi de adevăr îndat’ te-ai depărtat

                        Şi, ca copiii, noi de pieptănat fugim

 

                        Când capul ne-ncâlcim.