Fabule

Abonează-te la fluxul RSS

Fabule după autor

Fabule de Grigore Alexandrescu
Fabule de La Fontaine
Fabule de Alecu Donici
Fabule de George Topârceanu
Fabule de Ion Luca Caragiale
Fabule de Ivan Andreievici Krâlov
Fabule de Gheorghe Asachi

Tipăreşte
Norocul în vizită

                        Când norocul schimbă pasul

                        N-aduc ani ce-aduce ceasul

                        N. N.

                        Norocul pururea de toţi e blestemat

                        Că cine boierii nu are,

                        Sau cel ce nu-i destul bogat,

                        Toţi, de la mic şi pân’ la mare

 

                        Găsesc norocul vinovat.

                        Când dimpotrivă el, ca orbul rătăcit,

                        În lume nicăiuri nu stă statornicit;

                        Ci umblă-n vizite, atât la împăraţi,

                        Precum la negustori, la domni şi la magnaţi,

                        Şi poate mâni va fi în bordeiaşul meu,

 

                        Sau în lăcaşul tău,

                        Prea bune cititor!

 

                        Dar trebuie să fii tu singur lucrător,

 

                        Să iai aminte bine

                        Şi vreamea să nu pierzi

 

                        Când de prilejul bun favorisit te vezi;

                        Căci el ades nu vine.

                        Iar dacă n-ai ştiut atunci să foloseşti,

                        Apoi fără cuvânt norocul ocărăşti.

 

                        În margine de târg era o casă mică,

                        Trei fraţi în ea trăia, ce nu sporea-n nimică,

                        La orice se-ncerca, lor le mergea pe dos

                        Şi-adese blestema norocul ticălos.

 

                        Pătruns de-a lor strigare,

                        Norocul hotărî curând să-i viziteze

                        Şi la căsuţa lor o vară să văreze.

                        O vară de noroc! Cui şagă i se pare?

                        De-ndată s-au văzut puternica-i lucrare:

                        Căci unul dintre fraţi fiind cam negustor,

                        Deşi nainte el la toate păgubea,

 

                        Acum orice vindea

                        Pe loc agonisea folos însemnător

                        Şi banii aduna din zi în zi cu spor.

 

                        Al doilea din fraţi

                        Era cam cărturari;

                        Citea, scria ca alţii,

                        De prin divanuri mari;

                        Având însă plecare

                        Să intre scriitor

 

                        La judecătoria, ce-i zic ajutătoare,

                        Prin a norocului puternic ajutor

 

                        Ajunse boier mare.

                        Acum mă întrebaţi:

 

                        Cu ce s-au folosit al treilea din fraţi?

                        Pe el în adevăr norocul au voit

 

                        Să-l sprijine mai mult decât pe ceielalţi

                        Şi vara lângă dânsu-au stat nedezlipit.

 

                        Dar numai ce folos,

                        Că peste vară el tot muşte au gonit,

                        Însă aşa de norocos,

                        Încât nu da o dată

                        Să iasă mâna lui deşartă.

 

                        Plinindu-şi vizita, norocul i-au lăsat

                        Pe unul boierit, pe altul prea bogat;

                        Iar cel al treilea norocul blestemând

                        Mă rog să judecaţi de mai avea cuvânt,

                        Şi oare nu era el singur vinovat?