Fabule

Abonează-te la fluxul RSS

Fabule după autor

Fabule de Grigore Alexandrescu
Fabule de La Fontaine
Fabule de Alecu Donici
Fabule de George Topârceanu
Fabule de Ion Luca Caragiale
Fabule de Ivan Andreievici Krâlov
Fabule de Gheorghe Asachi

Tipăreşte
Furnica

                        O furnică

                        De soi mică,

 

                        Iar de inimă prea mare,

                        Adusese furnicarul într-o nespusă mirare,

                        Căci, precum al ei istoric lumea au încredinţat,

                        Ea purta grăunţe întregi de orzul cel mai măşcat.

 

                        Era înc-acea furnică

                        Şi la războaie voinică:

                        Unde viermişor vedea,

                        Se repezea şi-l prindea.

 

                        Chiar paingul cu atâtea săbii, coase, înarmat,

                        Al ei ac de biruinţă într-o vreme au cercat.

                        Dar furnica, ca şi omul, cu dorinţi nesăţioase,

                        De-a furnicarului slavă prea curând se dezgustase.

 

                        – La târg – zise ea odată –

                        Mă duc lumea să mă vadă

                        Şi oamenii să se miere

                        De vestita mea putere.

                        Şi aşa, prea îngâmfată,

 

                        Într-un mare car de fân ea s-au căţărat îndată;

                        Au ajuns la târg, dar ah! ce cumplită lovitură

 

                        Mândriei sale văzură.

                        Căci nici unul dintre oameni la furnică nu căta,

                        Când puterea să-şi arăte, ea minunt nu înceta

                        Şi, cu toată-a ei silinţă, beţişori de fân trăgea

 

                        Sau vreo muscă nătăraucă prinzând, iute împungea.

                        Dar în sfârşit obosită de zadarnice cercări,

                        Câinelui de lângă car, au zis: „Dragă, nu te mieri

 

                        De-a oamenilor prostie?

                        Vezi-i cum nici nu se uită, orbi sunt pentru fapte mari;

                        Fieşcare cu a sale: când la noi în furnicari

 

                        Toată furnica mă ştie.”

 

                        Sunt şi oameni ce visează

                        Că universul întreg de dânşii se minunează;

                        Dar în furnicarul său, ei numai cât figurează.