Fabule


Fabule după autor

Fabule de Grigore Alexandrescu
Fabule de La Fontaine
Fabule de Alecu Donici
Fabule de George Topârceanu
Fabule de Ion Luca Caragiale
Fabule de Ivan Andreievici Krâlov
Fabule de Gheorghe Asachi

Tipăreşte
Cheltuitorul şi rândunica

                        Un tânăr foarte bun, dar prea cheltuitor,

                        Luând în stăpânire

                        O bună moştenire,

 

                        În vreme de un an, rămase pe uşor,

                        Şi tot ce mai avea acum era o blană,

                        Păstrată prin prilej că timpul sta de iarnă;

                        Iar cine nu-i de mic cu frigul învăţat

 

                        În blană foarte crede.

                        Dar într-o zi mergând după împrumutat,

                        Din întâmplare el o rândunică vede.

 

                        Găseşte-ndată negustori

                        Şi ia pe blană bănişori.

 

                        Căci rândunelele, cum zic din însemnare:

                        A primăverii dulci sunt bine-vestitoare.

                        El însă au uitat proverbul bătrânesc:

                        Că-o floare nicidecum nu face primăvară.

 

                        Şi iată, se stârnesc

                        Furtune, viscole cu ger cumplit afară;

                        Pe uliţi scârţâie omătul făinos;

                        De prin ogeaguri fum ca iarna gâlgâieşte;

                        Şi cel mai sărăiman la foc se încălzeşte.

                        Iar tânărul meu, trist, flămând şi friguros,

 

                        Porneşte în surtuc de-acasă

                        Să capete vro masă.

                        Dar cum la uliţ-au ieşit,

 

                        Pe rândunică el o vede îngheţată

                        Şi, tremurând de frig, îi zice: „Blestemată!

 

                        Pe faptă-ţi ai pierit!

                        Aşa ţi se cuvine;

 

                        Căci fără blană eu sunt astăzi pentru tine.”

 

                        Nu vreau s-ating pe nime,

                        Dar mult mă mir în sine:

                        De ce, tot omul, când greşeşte,

                        Asupra altuia se dezvinovăţeşte?