Fabule


Fabule după autor

Fabule de Grigore Alexandrescu
Fabule de La Fontaine
Fabule de Alecu Donici
Fabule de George Topârceanu
Fabule de Ion Luca Caragiale
Fabule de Ivan Andreievici Krâlov
Fabule de Gheorghe Asachi

Tipăreşte
Câinele lătrând

                        – Am, am instinct de câine:

                        Să latru până mâine;

 

                        Vroi să răspund menirii de câine credincios.

                        Cei buni pe lângă mine pot trece-n bună pace,

                        Iar cei răi să se teamă! Eu am cu ei a face,

 

                        La ei dau furios,

                        Am, am, am drit de câine

 

                        Să-i latru până mâine.

                        Aşa bătea-ntr-o noapte în târg la negustor

                        Un câine păzitor.

                        – Mă mir – îi zise oaia tot de la acea casă –

                        Cum nu urăşti lătrând,

                        Când lumii nici nu-i pasă

                        De-un câine hămăind

                        Şi cum poţi tu alege

                        Pe răi din acei buni?

 

                        – Pot, câinele răspunse, eu am instinct, am lege

                        De-a nu spune minciuni.

                        Vezi ist trecător simplu ce merge cu pas mare,

                        Statornic, aşezat;

                        El este bun, îşi cată de drum cu nepăsare

                        Şi trece nelătrat.

                        Dar iată, un rău vine; vezi-l cum tot pândeşte,

                        Se trage-ncetişor,

                        În gându-i furtişaguri, prădări închipuieşte,

                        E gata de-orice crimă, e gata de omor.

 

                        O! am să-l latru tare,

                        Am să-l veghesc la lume spre pildă, spre-nfruntare,

                        Şi în ograda noastră un pas

                        Nu am să-l las!

                        Îmi azvârle o pâine,

 

                        Vrea să mă-ademenească pornit de cuget rău:

                        Îi dispreţuiesc harul, am, am să bat mereu.

 

                        Atunci stăpânul casei a alergat la câine,

                        De care avu noroc,

                        Căci răul era gata să-l prade dându-i foc;

                        El netezi dulăul şi-i zise: „Ar fi bine

                        La-ndatoriri în parte să fim noi toţi ca tine.”