În acest episod, şoricelul Jerry, fiind supărat pe faptul că motanul Tom îl necăjeşte – decide să plece în spaţiu, unde se spune că nu sunt pisici. Supriză însă – Tom îl găseşte şi acolo!!!
În timp ce un stol de raţe sălbatice zboară spre ţările calde, Tom trage câteva focuri de armă înspre ele, unul dintre care răneşte o răţuşcă în aripioară. Răţuşca strigă de durere şi încearcă să-şi ajungă din urmă familia, dar nu reuşeşte. Cade încet la pământ, iar Tom se pregăteşte să o prindă. Aici intervine salvator şoricelul Jerry care strică toate planurile lui Tom.
Jerry şi Tuffy inundă bucătăria şi îngheaţă apa, transformând camera într-un adevărat patinoar. Ei fac patinaj artistic pe podeaua congelată până când Tom se trezeşte. Acesta chiar e pe cale să-i prindă, însă planul genial al celor doi şoareci dă roade – Tom e stropit cu apă şi apoi îngheţat. Jerry şi Tuffy îşi reiau dansul pe gheaţă, în jurul lui Tom, care nu poate face nimic decât să-şi mişte ochii.
Afară e iarnă… zăpadă şi frig. În interior – cald şi bine. Noaptea de Ajun. Jerry evită o cursă de şoareci decorată în spiritul sărbătorilor pentru a veni sub un brăduţ de Crăciun plin cu cadouri. Îl confundă pe Tom care doarme cu o jucărie de pluş şi începe să sară pe blana lui dintr-o parte în alta până când pisica se trezeste şi porneşte o goană nebună.
Şoricelul Jerry reuşeşte ca în cele din urmă pisoiul Tom să fie alungat de la casă. Aceasta însă nu-l face fericit fiindcă în curând viaţa lui devine prea liniştită, prea singuratică fără de pisica chinuitoare. Astfel cei doi îşi unesc forţele pentru a-l aduce pe Tom înapoi şi a reveni la stilul vechi de viaţă.
Acţiunea are loc în bucătărie, pe la miezul nopţii. Şoricelul Jerry iese tiptil din frigider cu o bucată mare de caşcaval pe care încearcă să o ducă acasă. Acesta este observat de motanul Tom care îi face misiunea dificilă. Nici Tom însă nu are o soartă prea fericită pentru că apare camerista…
Urmărit de Tom prin curte, Jerry se refugiază sub o găină uriaşă ce-şi cloceşte linistită ouăle şi care seamană suspicios de mult cu un cocoş, la comportament. Între timp – motanul Tom trebuie să găsească modalităţi pentru a-l obţine pe şoricelul Jerry de sub găina protectoare.
Acesta e primul episod din cele şapte ale seriei de desene animate Tom şi Jerry ce au fost distinse cu premiul Oscar la categoria „Cel mai bun scurt metraj animat”. Acţiunea prezintă goana locotenentului Jerry Şoricelul după motanul Tom, război în care sunt folosite dinamita, grenadele de ouă, dopurile de la şampanie, etc…
În acest episod la început motanul Tom ascultă la radio o poveste horror şi se sperie de-a binelea, lucru observat cu oarecare satisfacţie de şoricelul Jerry… Acesta din urmă decide să se răzbune pe Tom pentru toate răutăţile pricinuite de-a lungul timpului şi pune la cale un plan pentru a-l speria pe Tom în fel şi chip.
Este considerat primul episod din renumita serie de scurt-metraje Tom şi Jerry. Este de asemenea şi cel mai lung episod creat vreodată – peste 9 minute. Aici motanul Tom poartă numele de Jasper, iar şoricelul Jerry este botezat Jinx. Acţiunea prezintă necazurile motanului atunci când prin casă sunt sparte diverse obiecte, iar despre aceasta află Mami DoiPantofi.