Există două mari capcane care fac oamenii sclavii obişnuinţelor şi îi ţin încătuşaţi în categoria oamenilor care eşuează în viaţă. Din păcate, este uimitor cât de uşor se poate ajunge acolo din cauza lipsei de dezvoltare personală.

Foarte mulţi oameni urmează ceea ce fac alţi oameni, chiar dacă nu conştientizează acest lucru. În majoritatea situaţiilor, aceştia se lasă conduşi de părerile celor din jur.

Ceea ce se întâmplă în afara lor, în mediul exterior, controlează ceea ce se află în interiorul minţii lor. Influenţa celor din exterior devine mai puternică decât propriile lor gânduri.

Dacă urmezi ceea ce face majoritatea, ce te face să crezi că vei produce rezultate diferite de majoritatea? Dă-ţi singur răspunsul, nu fi ignorant faţă de propria viaţă, întrucât ignoranta are un preţ mare pe care îl plăteşti cu dobândă întârziată. Vei plăti emoţional, fizic, intelectual şi financiar.

Nu trebuie să fii om de ştiinţă pentru a înţelege şi a accepta acest adevăr şi nici măcar nu trebuie să ai cunoaştere psihologică! Dacă urmezi ceea ce fac majoritatea oamenilor, atunci alţii sunt proprietarii vieţii tale. Tu doar răspunzi emoţional, fizic şi intelectual la ceea ce se întâmplă în mediul exterior.

Acum, că ţi-am captat atenţia, probabil te întrebi cum poţi să verifici dacă eşti proprietarul vieţii tale? Este foarte simplu. Ţi-ai construit o strategie clară şi în scris, cu obiective şi termene limita referitoare la direcţia vieţii tale, pentru următorii 5 ani?

Ei bine… acum ai răspunsul!

Mulţi oameni îşi consumă timpul, trăind în trecut, aceştia reaccesează mental şi emoţional evenimente din trecut, iar în majoritatea situaţiilor, evenimente negative din trecut.

Iată care este realitatea pe care nu o poţi negocia: dacă trăieşti în trecut, vei obţine în prezent aceleaşi rezultate ca în trecut! Vei gândi la fel ca în trecut, vei avea aceleaşi convingeri că în trecut, vei obţine aceleaşi set de rezultate ca în trecut.

Reţine: cauza principală a rezultatelor vieţii tale, sau lipsa lor, este dictată de modul în care gândeşti! În continuare am o întrebare pentru tine: Dacă nu te costă nimic în plus să gândeşti mare, atunci de ce nu o faci? Eliberează-te de limite, trăiește clipa, fă-ți planuri de vacanță, descoperă și ai încredere în reușita ta!

Pe final de articol îţi recomand să dai gândirii tale o direcţie clară. În caz contrar, fii sigur că cei din jurul tău îi vor da o direcţie. Şi atunci, vei gândi că şi ei, vei acţiona ca şi ei, vei obţine acelaşi set de rezultate ca şi ei, vei fi ca şi ei.