idei-de-impachetare-cadouri

Oferirea unui cadou este un gest poate mic pentru cel care îl oferă, dar are o semnificație puternică pentru persoana ce îl primește. Așa cum prima impresie contează, este important și modul în care împachetezi cadoul pe care vrei să-l oferi.

Metode simple pentru a împacheta un cadou:

 

  • Hârtia clasică

Hârtia clasică, la sul, disponibilă în toate magazinele este poate prima opțiune pentru foarte multe persoane. Însă dacă dorești un anumit model, poți alege s-o faci de unul singur: adică să-ți imprimi simplu și ușor propria hârtie de împachetat.

  • Materiale alternative

Dacă nu ești tocmai un expert în împachetarea cadourilor, poți apela la materiale alterative. Folia de aluminiu din bucătăria oricărei gospodine poate oferi un efect surprinzător oricărui cadou. Este ușor de mânuit și creează un efect sofisticat.

Foarte la modă sunt acum ambalajele cu imprimeuri tip ziar. Apelează la câteva coluri vechi de ziare pentru a oferi un cadou nu doar de neprețuit, dar și ambalat chic.

Dacă vrei să fugi cu orice preț de împachetarea cutiilor pentru cadouri, atunci poți apela oricând la o cutie pentru cadouri deja imprimată. Pune cadoul înăuntru, adaugă o felicitare drăguță și gata!

  • Accesorii

Nimic nu este mai festiv decât o cutie de cadou frumos ambalată, pe care tronează o fundă mândră!

Fundițele gata făcute, confecționarea lor sau simpla înfășurare a unei rafii colorate va adăuga un plus de valoare cadourilor! Totodată, pungile special confecționate pentru oferirea cadourilor vor fi și ele apreciate.

Poți apela la markere, abțibilduri sau alte lucruri care pot aduce mici detalii ce vor face cadoul unic.

Oferirea cadourilor nu este un simplu act material. Este o modalitate de a ne arăta recunoștința, simpatia, aprecierea și respectul față de anumite persoane. Totodată, modalitatea în care este împachetat și oferit cadoul, poate spune foarte multe despre respectul pe care îl purtăm pentru persoana care urmează să-l primească, dar poate spune foarte multe și despre propria persoană.

coafura-par-scurt

Încă din cele mai vechi timpuri, părul lung a fost etichetat drept un simbol al feminității, senzualității, rafinamentului și al eleganței. La extremă, se află tunsorile scurte care adesea au trimis către nonconformism, rebeliune. Cu alte cuvinte, tunsorile scurte sunt văzute drept opusul tuturor simbolurilor sugerate de părul lung.

Dar cu toate acestea, din ce în ce mai multe femei renunță la părul lung în favoarea tunsorilor medii sau chiar scurte. Părul scurt este foarte chic și practic în același timp.

Avantajele părului de lungime scurtă:

  • Este mai ușor de îngrijit

Părul mediu sau scurt vine cu avantajul major al ușurinței întreținerii: nu se încurcă. Adesea părul lung are tendința de a se încâlci spre vârfuri, făcând îngrijirea părului dificilă și chiar dureroasă.

  • Este ușor de coafat

Contrar ideilor conform cărora părul scurt nu poate fi coafat, acesta poate fi coafat rapid și simplu. Necesită foarte puțin timp, accesorii și doar un strop de creativitate.

  • Consumă mai puțin

Da, părul scurt consumă mai puține produse de întreținere și îngrijire, dar și mai puține resurse din partea corpului nostru. Cu cât este mai lung, cu atât părul are nevoie de mai mult calciu pentru a se menține sănătos.

  • Se usucă mai repede

Doamnele ce dețin o podoabă capilară impresionantă, știu cât de greu se usucă părul lung. Fie că alegi să folosești doar un prosop uscat sau un pheon, părul scurt se va usca în doar câteva minute, fără prea mult efort.

Așadar părul scurt nu este doar practic, dar ne ajută să economisim și timp. O dovadă clară a faptului că părul scurt nu este doar practic, ci poate fi și elegant este opțiunea unor celebrități precum Marilyn Monroe sau Coco Chanel care au optat pentru tunsori scurte sau medii. Așadar, lasă-te inspirată de aceste motive pentru a face o schimbare de look fără regrete!

Iar dacă ai rămas cu prea puțin păr, sau chiar deloc în anumite zone ale scalpului, poți remedia situația cu un implant de păr în Istanbul.

arome-de-sarbatoare

Sărbătorile de iarnă sunt perioada favorită a anului pentru multe persoane. Reprezintă finalul de an, când ne putem retrage în sânul familiei, să uităm de griji și să ne reîncărcăm bateriile pentru anul ce stă după colț.

Pentru mulți, Crăciunul miroase a cozonaci și portocale: principalele delicii ale copilăriei. În această situație, uleiurile esențiale îți pot veni în ajutor. Alege principalele miresme care te duc cu gândul la sărbătorile de iarnă – portocale, scorțișoară, cuișoare, piper, brad etc – și combină-le!

Pentru a răspândi mireasma uleiurilor esențiale poți apela în primul rând la difuzie. Pune câte o picătura din fiecare ulei esențial preferat într-o sobă de difuzie și bucură-te de mireasma Crăciunului în fiecare clipă! Poți alege să pui câteva picături în ceara topită a lumânărilor, iar flacările vor răspândi mirosurile îmbietoare.

Poți opta pentru propria lumânare personalizată. Ai nevoie doar de câteva fitile pentru lumânări și ceară special concepută pentru confecționare lumânărilor. Pune fitilul pe fundul unui borcan de sticlă, lipindu-l folosind puțină ceară topită. Topește cu grijă ceara pentru lumânări (fără a o arde) și adaugă câteva picături din uleiurile esențiale preferate. Pentru mai multă culoare, poți adăuga și colorant alimentar. Amestecă totul bine, apoi toarnă amestecul în borcanul de sticlă și așteaptă ca ceara să se întărească.

Dacă ai un difuzor de cameră, poți strecura câteva picături de ulei esențial de portocală în recipientul de difuzie, pentru a îmbrăca încăperea în miresme amețitoare de citrice.

Nu în ultimul rând, poți amesteca uleiurile esențiale în puțină apă caldă. Adaugă amestecul într-un recipient cu pulverizator și ai un odorizant de cameră ce aduce Crăciunul în casa ta cu doar câteva pulverizări!

Chiar dacă în preajma sărbătorilor de iarnă casa ta va fi învăluită în miresmele Crăciunului, merită să încerci și aceste metode creative de utilizare ale uleiurilor esențiale.

carti-pentru-succes

 

Cărțile sunt o sursă de cunoaştere şi de libertate, sunt comori care așteaptă să fie descoperite. În lista de mai jos, am ales 10 cărți pentru motivare și pentru dezvoltarea personală, veți învăța să vedeți lucrurile din mai multe perspective, veți identifica probleme, veți găsi soluții și veți primi o doză de succes.

 

  1. Scafandrul şi fluturele de Jean-Dominique Bauby. Bestseller internaţional, vândut în peste un milion de exemplare şi tradus în 30 de limbi, cartea lui Jean-Dominique Bauby stă la baza filmului lui Julian Schnabel — premiul Bafta pentru cea mai bună ecranizare –, pelicula distinsă în 2008 şi cu Globul de Aur pentru cel mai bun film, Premiul pentru cel mai bun regizor, Premiul pentru cel mai bun actor şi titlul Cel mai bun film la Gala Premiilor Lumiere.

Ce înseamnă, de fapt, să fii viu? Care ne sunt, cu adevărat, bucuriile vieţii? Cine — sau ce — din noi trăieşte, se-ndrăgosteşte, caută, uită, iartă? Câtă suferinţă încape într-un trup, câtă nefericire într-un suflet? De ce trebuie să murim?

Publicat la câteva zile după moartea autorului, victima a unui accident vascular, Scafandrul şi fluturele este una dintre cele mai zguduitoare poveşti despre viaţă. Ieşit din comă, dar paralizat cvasi-complet, cu o singură pleoapă, stânga, mobilă, Jean-Dominique Bauby „dictează” această carte.

Câteva sute de mii de bătăi de pleoapă — pentru că noi să putem vedea lumea şi altfel.

„..Acum, când să fac saltul periculos în propriul meu trecut, simt că ameţesc. Nu ştiu de la ce capăt să apuc orele acelea apăsătoare şi inutile, imposibil de adunat, întocmai că biluţele de mercur dintr-un termometru frânt în două. Cuvintele se eschivează. Cum să evoci supleţea şi căldură trupului tânăr al bruneţei înalte lângă care te-ai trezit pentru ultima dată, fără să-i acorzi atenţie, aproape morocănos? Totul era gri, păstos şi resemnat: cerul, oamenii, oraşul hărţuit de mai multe zile de greva din transporturi. Alături de milioanele de parizieni, eu şi Florence intrăm în malaxorul încălcit al zilei, cu privirile goale, cu fetele trase, că nişte zombi. Executăm mecanic toate gesturile acelea care, astăzi, mi se par miraculoase: să te bărbiereşti, să te-mbraci, să-ţi bei ciocolată…” (Jean-Dominique Bauby)

 

  1. Un veac de singurătate de Gabriel García Márquez. „Un veac de singurătate”, capodoperă care l-a propulsat pe Gabriel Garcia Marquez pe orbită celebrităţii internaţionale şi i-a adus premiul Nobel (1982), este, în opinia unanimă a criticii – după Don Quijote de la Mancha, nemuritoarea creaţie a lui Cervantes -, cel mai frumos român de expresie spaniolă din toate timpurile, aşa cum mărturiseşte şi Pablo Neruda care îl numeşte „Don Quijote al timpului nostru”. Istoria celor o sută de ani ai fabuloasei aventuri trăite de cele şapte generaţii ale familiei Buendia, cu fanteziile, obsesiile, tragediile, pasiunile, disperările şi speranţele lor, este de fapt istoria miticului Macondo, întemeiat de patriarhul Jose Arcadio Buendia, teritoriu prodigios, unde fantasticul, irealul, se insinuează adesea în realitate, miraculosul convieţuind firesc cu viaţă de zi cu zi. Însă întregul demers narativ sugerează ideea că Macondo nu se mărgineşte la o arie concretă, istoria să fiind de fapt istoria existenţei umane, căci, aşa cum arată autorul, „mai curând decât un loc de pe lume, Macondo este o stare de spirit”.
  2. Iliada de Homer. Iliada este o epopee atribuită lui Homer, care pare a fi fost un aed din Ionia, din a doua jumătate a secolului VIII î.Hr., și care a preluat în epopeele sale, Iliada și Odiseea, tradiții, fragmente și motive din mituri vechi și cântece populare.

Iliada este compusă din 15 337 de hexametri dactilici și, din epoca elenistica, divizată în 24 de cânturi. Textul a fost probabil compus între 850 și 750 I.C. (date deja menționate de către Herodot), deci cu patru secole după perioada în care istoricii înscriu războiul mitic pe care acesta îl relatează.

Tema epopeii o reprezintă războiul Troiei, în care se confruntă aheii veniți din Grecia cu troienii și aliații acestora, fiecare tabără fiind susținută de diverse divinități, cum ar fi Atena, Poseidon sau Apollo. După zece ani de război, soarta acestuia nu continuă prin numeroase lupte colective sau individuale care ilustreaza figuri ca Ajax, Hector sau Patrocle. În final, aheii înving grație victoriei lui Ahile care îl ucide pe conducătorul troian în luptă directă.

În cele 24 de cânturi, însumând circa 15 000 de versuri, Iliada relatează fapte de vitejie excepțională făcute de eroi neînfricați, dintre care se detașează Ahile. Acesta nu cunoaște teama și preferă o moarte glorioasă unei vieți tihnite, însă este neîndurător, refuzând familiei dușmanului său până și consolarea de a-i preda corpul acestuia. Îl umanizează însă prietenia pentru Patrocle.

Ahile întruchipează virtuțile eroului războinic. Spre deosebire de el, Hector detestă războiul și nu luptă pentru glorie, ci pentru a-și apăra cetatea; este iubitor de pace și de rațiune. Figurile celor doi eroi reies și din cuvintele pe care și le adresează înainte de luptă – procedeu des folosit de Homer pentru caracterizarea personajelor, cuvintele lui Ahile sunt mânioase și jignitoare, în timp ce Hector vorbește calm și măsurat. Poetul își caracterizează eroii și din câte un epitet frecvent legat de numele personajului respectiv, de exemplu „șoimanul Ahile”.

Personajele sunt prezentate în mișcare, dinamismul fiind amplificat de imagini auditive referitoare la zgomotul bătăliei sau la zornăitul înfricoșător al armelor unui erou, ca în cazul lui Diomede. La prezentarea sugestivă a unei situații contribuie și comparația, care la Homer este dezvoltată pe mai multe versuri.

Alături de eroi intervin și zeii, conferind operei un caracter miraculos. Astfel, Atena îl apără pe Ahile de sulița lui Hector, iar Apolo îl ascunde pe fiul lui Priam într-o ceață deasă spre a-l feri de mânia Peleianului.

  1. Jurnalul unui adolescent timid de Stephen Chbosky. „Jurnalul unui adolescent timid” a făcut senzaţie la apariţie, dobândind statutul de carte cult, vânată asiduu de adolescenţi. (The New York Times)

Aflat în pragul adolescenţei, Charlie se hotărăşte să-şi povestească viaţa unui prieten imaginar, căruia îi trimite o serie de scrisori intime. Prins între dorinţa de a şi trăi viaţă şi tendinţa de a fugi de ea, Charlie, se trezeşte obligat să exploreze un teritoriu până acum necunoscut. Acela al primelor întâlniri şi al casetelor cu compilaţii, al problemelor de familie şi al prietenilor adevăraţi. Și caută neîncetat „melodia perfectă” a unei „călătorii perfecte” în care „să se simtă infinit”. O poveste despre trecerea de la copilărie la adolescenţă în tradiţia celebrului „De veghe în lanul de secară”. Reflecţiile lui Charlie asupra vieţii, dragostei şi prieteniei sunt profunde şi înduioşătoare, iar vocea narativă are o muzicalitate aparte.

Stephen Chbosky a scris şi a regizat adaptarea pentru ecran a romanului său de debut, Jurnalul unui adolescent timid, un adevărat fenomen literar. Născut în Pittsburgh, Pennsylvania, Stephen Chbosky a urmat cursul de scenaristică de la University of Southern California.

  1. Călugărul care şi-a vândut Ferrari-ul de Robin Sharma. Este povestea lui Julian Mantle, un avocat faimos, care din cauza stilului de viaţă dezechilibrat ajunge la un pas de moarte suferind un atac de cord într-o sală de tribunal aglomerată. Colapsul fizic îi generează o criză spirituală obligându-l să-şi înfrunte condiţia şi să caute răspunsuri la cele mai importante întrebări ale vieţii. Sperând să-şi găsească fericirea şi împlinirea, el porneşte într-o odisee extraordinară a unei culturi vechi în care descoperă un remarcabil sistem de eliberare a potenţialului minţii, trupului şi sufletului şi învaţă să trăiască cu mai multă pasiune, cu un scop bine definit şi într-o pace deplină. Îmbinând în mod strălucit înţelepciunea spirituală nemărginită a Estului cu principiile de succes avansate ale Vestului, această poveste va inspiră şi va arată pas cu pas calea pentru a va trăi viaţă cu mai mult curaj, în armonie, abundenţă şi bucurie. Cartea este un bestseller internaţional şi este citată că referinţă de toţi autorii din domeniul dezvoltării personale.
  2. 50 de secrete ale artei persuasiunii de Robert Cialdini. Ne confruntăm permanent cu provocarea de a negocia sau de a discuta în contradictoriu cu cei apropiaţi, cu colegii sau cu şefii. Cum ne putem impune punctul de vedere? Există anumite cuvinte cu care putem capta atenţia interlocutorilor noştri? Bazat pe cercetări recente în psihologie, volumul prezintă regulile de baza ale persuasiunii, precum şi tehnici şi strategii prin care evitaţi clişeele şi va sporiți puterea de convingere. Indiferent dacă sunteţi manager, avocat, medic, politician sau profesor, cele 50 de secrete ale artei persuasiunii vă vor ajută să-i atrageţi pe ceilalţi de partea dumneavoastră.
  3. Lasă grijile, începe să trăieşti” de Dale Carnegie. Problema nu este ignoranţa, ci lipsa de acţiune. Scopul acestei cărţi este să reafirme, să ilustreze, să scoată la lumina şi să glorifice o mulţime de adevăruri vechi şi fundamentale, să va îmboldească şi să va determine să faceţi ceva pentru a le aplică. Pe Dale Carnegie îl regăsim în topul celor mai bine vânduţi autori din toate timpurile. La jumătate de veac de la moartea lui, atât scrierile, cât şi cursurile sale sunt la fel de solicitate că şi în primii ani după lansare.

„Odată cu trecerea timpului, mi-am dat seama că una dintre cele mai mari probleme ale adulţilor era îngrijorarea. Era limpede, aveam nevoie de un manual despre învingerea grijilor!“ Dale Carnegie

  1. Scurtă istorie a timpului de Stephen Hawking. Nici o carte de ştiinţă nu s-a bucurat vreodată de popularitatea Scurtei istorii a timpului: timp de mai bine de patru ani s-a aflat pe lista de bestselleruri din Sunday Times, mai mult decât orice altă carte. Explicaţia acestui succes ţine de natura întrebărilor pe care le pune aici Stephen Hawking, unul dintre cei mai mari savanţi contemporani, devenit, alături de Einstein, un simbol al ştiinţei: Cum s-a născut universul? Este timpul reversibil? Este spaţiul nemărginit? Există şi alte dimensiuni spaţiale, care scapă percepţiei noastre? Artă lui Hawking e de a găsi imagini intuitive, pregnante, prin care stimulează fantezia şi curiozitatea oricărui cititor, fie că este sau nu iniţiat în fizică fundamentală.

„De unde vine universul? Cum şi când a început? Va ajunge la un sfârşit, şi dacă da, cum? Acestea sunt întrebări care ne interesează pe toţi. Ştiinţa modernă a devenit însă atât de tehnică, încât numai un număr foarte mic de specialişti sunt capabili să stăpânească matematica utilizată pentru descrierea lor. Totuşi, ideile de bază privind originea şi soarta universului pot fi enunţate fără utilizarea matematicii, într-o formă pe care o pot înţelege oamenii care nu au educaţie ştiinţifică. Este ceea ce am încercat să fac în această carte.“ (Stephen W. HAWKING)

  1. Minciunile adulţilor. Indicii ale înșelătoriei în căsnicie, afaceri și politică de Paul Ekman. Minciuna este prezentă în toate relaţiile umane, de la cele instituţionale la cele private. Unii o consideră ca pe ceva îngrozitor, în timp ce alţii, dimpotrivă, o tolerează, atrăgând atenţia asupra faptului că, uneori, adevărul poate fi folosit ca armă a cruzimii. Daca vă număraţi printre aceia care preferă adevărul sau dacă sunteţi obligaţi prin profesie să descoperiţi adevărul, cartea de faţă vă oferă indiciile verbale, dar mai ales nonverbale ale minciunii. Limbajul trupului, intonaţiile vocii, expresiile faciale etc. sunt prezentate detaliat de autor, specialist în cercetarea emoţiilor şi a comunicării nonverbale.

Paul Ekman este profesor de psihologie la University of California, San Francisco. De acelaşi autor la Editura Trei, De ce mint copiii? Cum pot încuraja părinţii sinceritatea.

  1. Steve Jobs. Biografie de Walter Isaacson. Pornind de la o serie de peste 40 de interviuri cu Steve Jobs, derulate de-a lungul a peste doi ani, precum și pe intervievarea a peste o sută de persoane apropiate lui Jobs, familie, prieteni, adversari, competitori sau colegi; Walter Isaacson a reușit să creioneze portretul vieții trepidante și a personalității de o intensitate mistuitoare a unui antreprenor creativ, care, prin pasiunea sa pentru perfecțiune și prin hotărârea încrâncenată, a revoluționat șase domenii de activitate: computerele personale, filmul de animație, muzica, telefoanele, tabletele computerizate și conținutul digital. Într-un moment în care Statele Unite căuta modalități de a-și susține societatea în domeniul inovației, în care societățile din întreaga lume încearcau să construiască economii creative, adecvate epocii digitale, Jobs reprezintă emblema absolută a inventivității, imaginației și inovației neabătute. Steve Jobs știa că cea mai bună cale de a crea valoare în secolul XXI rezidă în conectarea creativității cu tehnologia așa că a construit o companie în cadrul căreia salturile imaginației s-au îmbinat cu remarcabile reușite din domeniul ingineriei. El și colegii săi de la Apple au fost capabili să gândească diferit: nu au contribuit doar la dezvoltarea unor produse superioare din punct de vedere tehnologic, ci au creat dispozitive complet noi și servicii despre care consumatorii nici măcar nu știau că au nevoie. Nu a fost un șef sau un om exemplar, nici un model demn de urmat. Mânat de demoni, era capabil să provoace furia și disperarea celor din jur. Însă personalitatea, pasiunile și produsele sale se întrepătrundeau, la fel ca și componentele hardware și software ale companiei Apple, alcătuind un sistem integrat. Așadar, povestea sa este una instructivă și totodată plină de povețe, conținând lecții despre inovație, caracter, leadership și valori.

 

 

 

portelan-exemple

 

Ceremonia ceaiului – una dintre tradițiile principale ale aristocrației și ale oamenilor. La început, era specifică numai pentru națiunile din Asia, iar din Evul Mediu s-a răspândit în Europa și mai târziu în America.

Europa a fost întotdeauna leagănul monarhiilor, al oameni nobili, a căror situație socială nu permitea băutul ceaiului dintr-o ceașcă de lemn, dar dintr-un bol de porțelan. Această cultură a rămas până în prezent. Farfuriile de porțelan rămân unele dintre cele mai luxoase daruri și gesturi de atenție. Desigur, un porțelan bun are un preț mai mare. De ce? Acest lucru și ate întrebări vor fi tratate în articolul care urmează.

Pentru a înțelege de ce porțelanul este atât de special, este necesară cunoașterea istoriei și a împrejurărilor în care a căpătat popularitate.

Istoria porțelanului

În pământ se găsește mineralul de caolinit (Al2Si2O5 (OH) 4). Cei informați  în domeniul chimiei vor înțelege că acest mineral de aluminiu și siliciu este un tip specific de argilă, care este încălzit pentru a vindeca. Este suficient de moale, astfel încât să poată fi modelat manual și apoi, plasat la temperatura de 1200 grade, se întărește, devine robust  și rezistent la apă. Pentru a-i conferi frumusețe și luciu, acesta este acoperit cu o glazura specială. În unele cazuri, cuptorul este trecut deja prin glazură. Aceasta are ca rezultat un material relativ puternic pentru a produce preparate. Obținerea caolinitul a fost începută de către chinezi. Oamenii de știință nu au ajuns la un numitor comun în privința perioadei de producere a acestuia. Unii susțin că ar putea fi secolul IX- XVI al BC, alții cred că porțelanul ar putea fi apărut mai devreme – secolul II-VI î.H.

În chineză caolinitul este numit Gao Ling. În engleză sau în română, porțelanul și vasele din porțelan sunt numite simplu „porțelan”.

Celebrul călător și comerciant Marco Polo a adus porțelanul la Veneția. În 1295, el a adus o sculptură mică. Europenii nu au mai văzut așa ceva. Lucrul nici măcar nu avea un nume, așa că Marcus Polus a găsit unul. Suprafața vitrată amintea de sclipirea mărgăritarelor din scoici. Astfel, numele a fost asociat cu forma scoicii și a fost numit Porcelli.

Europenii au rămas fascinați de vasele din porțelan, pe care le achiziționau de la comercianți chinezi și, uneori, de la pirații de nave comerciale chineze. Europenii au încercat și ei, la rândul lor, să producă porțelan, însă calitatea acestuia nu se compara cu cea a meșterilor chinezi. Din păcate, chinezii au păstrat secretul de producere a porțelanului, precum și misterul confencționării de mătasuri. Aflarea tehnologiei de producere a fost posibilă doar prin amenințarea cu moartea, iată de ce pentru o perioadă lungă de timp porțelanul a fost considerat  produs de lux în Europa.

Mai multe despre porțelan

În secolul al XVI-lea familia Medici din Florența a început să producă propriul porțelan, dar era moale și nu la fel de calitativ ca cel chinez. La acea vreme, comerțul cu porțelan a fost foarte intens, astfel încât monarhii primeau cadouri din porțelan, fiind apreciat mai mult decât aurul, care a început să fie transportat deja cu navele din America nou descoperită.

Abia in secolul al XVIII-lea la Meissen, în Germania, a fost înființată prima fabrica de producere a porțelanului tare. A fost fondată de către regele lituanian-polonez Augustus al II-lea. În 1708 tânărul alchimist german Johann Friedrich Bötgeris și celebrul matematician și fizician Ehrenfried Walther von Tschimhausas a dezvoltat o formulă care nu este inferioară celei a porțelanului. Astfel, spre 1710, orașul Meissen a devenit o capitală europeană a porțelanului.

Cu toate că Regele a fondat fabrica într-un castel protejat și păzit permanent de paznici, secretul producerii a trecut de porțile castelului și s-a răspândit Europa de Vest. Mai mult decât atât, formula a fost preluată de către Rusia. Astfel, în 1744 a început producția porțelanului rusesc.

În 1745 a început și producția porțelanului francez. În curând au fost găsite surse de caolinit în orașul Limoges, care a devenit rapid capitala franceză a porțelanului.

Porțelanul englezesc a început să se producă mai târziu, în 1748. Trebuie de remarcat faptul că englezii au descoperit un alt fel de porțelan – cunoscut și astăzi drept porțelanul de os. În loc de nisip în porțelan, au adăugat cenușă de oase. Este adevărat că porțelanul a devenit mai moale și mai fragil, în schimb producția sa nu a fost deja atât de scumpă.

În 1930, americanii au deschis o altă pagină din istoria porțelanului,  inventând porțelanul de sticlă. Chiar dacă producția acestuia era foarte scumpă, iar rezultatele aveau valoare mică, americanii și celebritățile erau gata să plătească numai pentru ideea de aristocrație pusă la dispoziția publicului larg. Amintiți-vă mașinile, aparatele de aer condiționat, frigiderele și alte povești…

Porțelanul se produce până în prezent. Acesta se face chiar și în Lituania, la fabrica „Kaunas Jiesia”, care încă din perioada sovietică a produs diferite obiecte porțelan.

 

Vesela din porțelan

Aplicând metoda veche de producere a porțelanului, oamenii din toate timpurile s-au confrutat cu problema că vasele obținute aproape întotdeauna au fost negre sau maro. Ca porțelanul să iasă alb, el trebuie acoperit cu glazură.  În cazurile în care este plasată glazură colorată (sticlă și metal din aliaj), articolul arată fabulos. Mai mult decât atât, poate realizat la comandă și topit cu aur.

În lumea actuală, vesela din porțelan este realizată manual, acoperită cu glazură, grăsime specială și decorată manual cu ornamente. Anumite articole nu sunt chiar complet simetrice, cu toate acestea, așa numitele „defecte” sunt foarte apreciate. Fiecare fabrică de veselă din porțelan lasă un anumit semn, adăugând astfel valoare produselor.

De aceea, plăcile de porțelan și vesela din porțelan sunt atât de scumpe.