Trăiau într-un bordei cândva
Un moş şi-o babă-arţăgoasă;

Moşneagul o copilă-avea,
Ascultătoare şi frumoasă.

Baba avea şi ea o fată
Urâtă, leneşă şi rea –

Odraslă tare răsfăţată,
Obişnuită-n puf să stea.

Fata moşneagului pe loc
Nu sta o clipă; Bunăoară,

Căra surcele pentru foc
Şi grânele ducea la moară,

Bordeiu-n orice zi sclipea,
Bucatele-abureau pe masă,

Dară baborniţa-i spunea
Că-i piatră grea, de moară-n casă.